Ministerul Educaţiei schimbă regulile în timpul jocului

0
456
În plină perioadă de concedii în Educație, unde vacanța propriu-zisă este în lunile iulie-august, Ministerul Educației schimbă regulile de acordare a zilelor libere legale pentru cadrele didactice și cele de conducere din școli. Potrivit Ordinului 4.050 din 29 iunie 2021, publicat, la două săptămâni de la aprobare, în Monitorul Oficial, indemnizația de concediu nu se mai plătește automat, doar ca efect al depunerii cererii de concediu, „cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu”, ci doar după o cerere făcută cu 30 de zile înainte de plecarea în vacanță, după cum informează edupedu.ro.

Ordinul ministrului Educației a intrat în vigoare pe 13 iulie, și are o serie de modificări față de metodologia de acordare a concediilor precedentă, care fusese adoptată în 2011. Modificările apar după apeluri repetate făcute chiar de către ministrul Educației, prin care spunea că va lăsa ca perioadă de odihnă profesorilor toată luna august.

Cele mai importante schimbări 

  • Indemnizația de concediu se poate acorda salariatului înainte de plecarea în concediul de odihnă, la solicitarea scrisă a acestuia, înregistrată la secretariatul unității de învățământ, cu cel puțin 30 de zile înainte de data plecării în concediu.
    • În vechea metodologie era prevăzut că: „Indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu”.
  • Perioadele de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare cadru didactic din învățământul preuniversitar se stabilesc de consiliul de administrație al unității de învățământ, în funcție de interesul învățământului și al celui în cauză, astfel încât concediul de odihnă să fie efectuat integral în anul școlar respectiv, cu asigurarea personalului didactic de predare necesar pentru organizarea și desfășurarea examenelor naționale. Perioadele de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare cadru didactic din învățământul preuniversitar se înregistrează obligatoriu în programul EduSal.
    • În vechea metodologie era: „Perioadele de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare cadru didactic se stabilesc de consiliul de administrație, în funcție de interesul învățământului și al celui în cauză, dar cu asigurarea personalului didactic necesar pentru desfășurarea examenelor naționale”.
  • Personalul didactic de conducere din unitățile de învățământ preuniversitar și din casele corpului didactic, precum și personalul didactic de conducere, de îndrumare și control din inspectoratele școlare beneficiază de 25 de zile lucrătoare de concediu de odihnă anual.
    • În vechea metodologie era: „Personalul de conducere, de îndrumare și de control din inspectoratele școlare și casele corpului didactic beneficiază de concediu de odihnă, conform Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii, republicată.” (n. red. concediul de odihnă, în codul muncii, are o durată minimă de 20 de zile lucrătoare).
  • Pentru funcția de inspector școlar general, director al Palatului Național al Copiilor, director în centrele atestate de formare continuă în limbile minorităților naționale, perioada efectuării concediului de odihnă, întreruperea concediului de odihnă și rechemarea din concediul de odihnă se aprobă de ministrul Educației.
    • În vechea metodologie nu exista această prevedere.
  • Ministerul Educației realizează evidența statistică a zilelor de concediu de odihnă efectuate anual de inspectorii școlari generali, de directorul Palatului Național al Copiilor și de directorii din centrele atestate de formare continuă în limbile minorităților naționale.
    • În vechea metodologie nu exista această prevedere.
  • Pentru funcțiile de inspector școlar general adjunct, director al casei corpului didactic, inspector școlar și director din unitățile de învățământ preuniversitar, perioada efectuării concediului de odihnă și întreruperea concediului de odihnă se aprobă de inspectorul școlar general.
    • În vechea metodologie nu exista această prevedere.
  • Pentru personalul didactic numit în funcții de conducere în unități de învățământ preuniversitar în anul școlar 2020—2021, prevederile art. 2 alin. (6) se aplică începând cu data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
  • Durata concediului de odihnă aferent anului școlar 2020—2021, pentru personalul didactic prevăzut la alin. (1), se stabilește raportat la prevederile art. 2 alin. (1) pentru perioada de la 1 septembrie 2020 până la data intrării în vigoare a Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2021, respectiv la prevederile art. 2 alin. (5) pentru perioada de la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2021 până la 31 august 2021.
  • Zilele de concediu programate în perioada septembrie—decembrie 2021 pentru personalul didactic de conducere, de îndrumare și control din inspectoratele școlare și casele corpului didactic se eșalonează, în perioada vacanțelor școlare, pe parcursul anului școlar 2021—2022.
    • Prevederile sunt noi, nu existau în vechea metodologie.