15 locuințe vor fi dotate cu echipamente electrocasnice moderne, în urma programului pilot “Adăpost cu Energie”

0
507

Proiectul care va primi grantul de 39.000 RON din cadrul competiției “Adăpost cu Energie” aparține Asociației Vasiliada Filiala Târgu Jiu, înființată în anul 2002 și care are ca scop sprijinirea persoanelor aflate în dificultate.

“Adăpost cu Energie” face parte din “Promisiunea verde”, un concept amplu pe care CEZ Vânzare l-a început în 2020, cu scopul de a construi un viitor sustenabil pentru generațiile viitoare, prin încurajarea consumului responsabil de energie și prin combaterea fenomenului de sărăcie enrgetică. Programul este dezvoltat în cadrul Proiectului European SocialWatt, din care CEZ Vânzare face parte de 2 ani.

SocialWatt își propune să sprijine părțile obligate, în baza Art. 7 din Directiva privind Eficiența Energetică pe teritoriul Europei, în dezvoltarea, adoptarea, testarea și promovarea de scheme inovatoare pentru reducerea sărăciei energetice. Instrumentele corespunzătoare, dezvoltate în cadrul SocialWatt, au scopul de a ajuta furnizorii de energie și utilități să identifice, în mod eficient, gospodăriile aflate în sărăcie energetică, precum și să dezvolte și să monitorizeze schemele care se concentrează pe creșterea eficienței energetice în aceste locuințe.

Pentru această ediție, “Adăpost cu Energie” a avut ca și direcție strategică o zonă mai puțin abordată până acum în România, deși foarte stringentă: eficiența energetică și soluțiile smart pentru persoanele defavorizate.

Asociațiile au putut înscrie proiecte în perioada 17 mai – 14 iunie, iar evaluarea a fost făcută de către un juriu format din specialiști ai Asociației CSR Nest, CEZ, din industria energetică și din domeniul arhitecturii.

Asociația Vasiliada Filiala Târgu Jiu – ONG-ul câștigător va utiliza grantul pentru a utila cu electrocasnice moderne locuințele a 15 copii din familii monoparentale, din municipiul Târgu Jiu, crescând astfel eficiența energetică și confortul acestor cămine. Implementarea proiectului se va desfășura în perioada 15 iulie – 30 noiembrie 2021.

În plus, copiii și părinții vor beneficia de 8 ateliere inter-generaționale, pentru a crea o punte relațională între părinți și copii, între așteptările părinților și nevoile copiilor.

Mă bucur că proiectul pilot „Adăpost cu Energie” va contribui la eficientizarea energetică a  locuințelor unor oameni care au nevoie de ajutor. Este doar o primă ediție a acestei inițiative, pe care ne dorim să o dezvoltăm în viitor, astfel încât să ajungem la cât mai mulți oameni din cele 7 județe în care ne desfășurăm activitatea. Vom rămâne mereu alături de oamenii din comunitățile noastre, iar scopul va fi întotdeauna să îi ajutăm pe cât mai mulți dintre aceștia.” Cornelia Szabo, Președinte al Directoratului CEZ Vânzare.

 „Unicitatea proiectului „Adăpost cu Energie” constă în aceea că abordează problematica stringentă a eficienței energetice pentru consumatorii casnici, cu scopul de a contribui la diminuarea fenomenului de sărăcie energetică în România. Acest demers este unul cu valoare adăugată foarte mare pentru societatea noastră în ansamblu, pentru că se adresează grupurilor de populație vulnerabilă pentru care accesul la surse de energie și ulterior la un consum eficient al acesteia contribuie la îmbunătățirea calității vieții.” spune Sergiu Sebesi, Președintele Asociației CSR Nest.

 „În România, începând cu anul 2014, s-a pus accentul pe dezvoltarea și bunăstarea copiilor, respectând drepturile acestora și accesul universal la servicii. Totuși, respectarea acestor principii este în strânsă legătură și cu mediul în care copilul trăiește. Proiectul „Împreună suntem o familie” adresează nevoia creșterii eficienței energetice a gospodăriilor și vizează utilarea locuințelor a 15 copii proveniți din familii monoparentale cu echipamente electrocasnice cu un consum scăzut de energie. În acest fel, locuințele familiilor celor 15 copii vor fi mai eficiente energetic, iar costurile aferente consumului de energie se vor diminua. În completare, proiectul va include și 8 ateliere inter-generaționale adresate familiilor beneficiare ale proiectului, cu scopul de a contribui la o mai bună gestionare a problemelor sociale, financiare și de relaționare cu care famiile acestora se confruntă.” spune Ciprian Sîrbu, Director Executiv al Asociației Vasiliada, Filiala Târgu-Jiu.