Săptămâna aceasta, guvernul Florin Cîţu îşi va asuma prin memorandum ţintele şi obiectivele proiectului „România Educată”, stabilind nu doar planul de acţiune, ci şi termenele concrete de implementare. Consilierul prezidenţial, Ligia Deca, a explicat, mai deunăzi, că proiectul „România Educată” este o viziune şi nu o lege şi că documentul elaborat se bucură de susţinerea tuturor factorilor implicaţi, inclusiv a… formaţiunilor politice. Deşi, deocamdată din spectrul politic doar liderii coaliţiei de guvernare şi-au exprimat susţinerea proiectului, invitaţi la consultări fiind în schimb, asociaţii de elevi, studenţi, părinţi, reprezentanţi ai unor universităţi, lideri de sindicat şi membri ai Academiei Române. Aşadar, la orizont noi reforme „rodul unor dezbateri publice de amploare”. Din 1990 şi până astăzi România a avut 28 de miniştri ai Educaţiei, iar Legea Educaţiei s-a schimbat de peste 60 de ori. Spiritul de reformă a devenit aproape o obsesie a fiecărui ministru. Ceea ce nu s-a menţionat de consilierul prezidenţial Ligia Deca este următorul fapt: care sunt marii vizionari ai proiectului? Ce virtuozităţi intelectuale se află în spatele lui? Dacă ne reamintim, urmare a instalării guvernului Cioloş, planul de reformă în Educaţie a prins extrem de iute contur. În decembrie 2015, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei propunea spre dezbatere trei planuri-cadru de reorganizare a învăţământului. Ministrul de resort Adrian Curaj numea un grup de 11 experţi, care să asigure coordonarea eforturilor şi proiectelor privind elaborarea arhitecturii curriculare în învăţământul preuniversitar. Grupul experţilor a respins integral propunerile Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei în numele ideii că „mai bine operăm o răsturnare totală de valori, decât să mai continuăm cu actualul sistem de educaţie”. Sub fraze sonore, ca reclamele la detergent sau ketchup, scria Mircea Platon în „Deşcolarizarea României” (Ideea Europeană, 2020), experţii lui Curaj pregăteau statutul de căpşunari perpetui, numai că dărmarea sistemului educaţional a fost oprită prin reacţia Academiei Române. Un sistem care neglijează sau dispreţuieşte valorile perene, care nu încurajează sisteme axiologice stabile, nu crează decât oameni nesiguri pe ei, pentru că sunt nesiguri pe tot ce… nu ştiu. Ce ni s-a spus? Se menţine clasa pregătitoare şi gimnazială până la clasa a VIII-a, deşi Evaluearea Naţională rămâne principalul criteriu de repartizare în licee s-a propus ca pe întregul parcurs al semestrului doi, unităţile de învăţământ care doresc să poată organiza un examen suplimentar de admitere. Pentru o nouă structură a învăţământului secundar superior vom avea trei tipuri de licee: teoretice, vocaţionale şi profesionale, toate cu acces la examenul de Bacalaureat. Vor fi eliminate barierele „birocratice”, pentru ca tinerii să se mute între diverse licee, adică să treacă de la… profesional la teoretic. Înfiinţarea de colegii universitare, în care să se poată intra fără BAC. Se mai vorbeşte de un Bacalaureat care să evalueze corect capacitatea absolventului de a se descurca în viaţă. Din totdeauna, asta de la reforma lui Spiru Haret, un liceu normal, cu profesori de calitate, program de învăţămând dozat, Bacalaureat riguros, garantează o civilizaţie mentală ca celor care îl absolvă. Liceul, cu deschiderea lui enciclopedică, nu e doar un început, ci şi o bună împlinire, apogeul oricărui proces formativ. De la o asemenea viziune, la programul de reformă invocat este un abis, o distanţă între educaţie şi mutilare. Domnul ministru Sorin Cîmpeanu a făcut până în prezent, impresia unui om de bună intenţie şi de bună credinţă, şi aşteptările sunt mari. Se discută mult şi de învăţământul profesional. În 2009, Traian Băsescu cerea de la şcoală mai mulţi tinichigii decât filozofi, asta în timp ce Emil Boc desfiinţa şcolile profesionale la propunerea ministrului Educaţiei de atunci, Ecaterina Andronescu. În 2019, însuşi Klaus Iohannis a atacat ca discriminatoriu ordinul MEC din 5 septembrie, de a nu permite accesul în liceele teoretice decât elevilor care iau cel puţin 5 la Evaluarea Naţională, deşi ca primar al Sibiului în 2012 argumentase că elevii care nu sunt în stare „nu pot sau nu vor” să urmeze licee teoretice trebuie trimişi la şcoli profesionale. În fine învăţământul profesional e legitim şi trebuie revigorat în România, ceea ce se şi întâmplă prin aportul unor firme private cum este de pildă în Dolj, Casa Noastră. Faptul că 36 de licee au avut rata de promovabilitate zero la Bacalaureat, este adevărat şi la capătul unui an de învăţământ fără precedent, ca dificultate, sugerează că trebuie avută în vedere, înainte de toate, creşterea calităţii actului educaţional. Învăţământul românesc riscă să se transforme în… sarcină managerială, un „iarmaroc educaţional”, dacă nu cumva se va trece de la defrişarea munţilor la defrişarea… minţilor.
