Doljeni cercetaţi pentru braconaj

0
377

Poliţiştii craioveni au fost sesizaţi luni după-amiază, de reprezentanţii Asociaţiei de Vânătoare “Artemis” Craiova cu privire la faptul că, în timp ce efectuau o acţiune pe linia combaterii braconajului cinegetic pe fondul de vânătoare nr. 62 Gherceşti, au observat două persoane care aveau asupra lor trei fazani. La locul respectiv a ajuns o echipă de poliţişti din cadrul Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, oamenii legii stabilind că este vorba despre Sorin G., de 40 de ani, din Craiova şi Florentin A., de 29 de ani, din comuna Şimnicu de Sus. “În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, poliţiştii au găsit şapte laţuri confecţionate artizanal, amplasate de către suspecţi în vederea capturării vânatului. Fazanii, în valoare de aproximativ 70 euro, au fost lăsaţi în custodia reprezentanţilor AVPS Artemis, iar laţurile au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor. Celor doi bărbaţi le-au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj cinegetic”, a precizat agent Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.