Acţiuni de prevenire a traficului de persoane în şcoli

0
368

În cursul zilei de ieri, poliţiştii şi jandarmii GJMb Craiova au desfăşurat, în două unităţi de învăţământ din Craiova, acţiuni menite să marcheze “Ziua Siguranţei pe Internet”. Astfel, la Colegiul Ştefan Odobleja din Craiova, activităţile, defăşurate în cadrul campaniei „Fii atent la prietenia celor din jur…Traficul de persoane există!”, au debutat cu o scenetă interpretată de câţiva voluntari din cadrul Asociaţiei “Tinerii luptă împotriva viciilor mileniului III”, care a scos în evidenţă modul în care tinerele sunt racolate de traficanţii de persoane. Reprezentanţii Centrului Regional Craiova al Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane au prezentat un material cu privire la fenomenul traficului de persoane, insistând asupra riscurilor asociate utilizării necorespunzătoare a mijloacelor moderne de comunicare. Elevilor li s-a explicat faptul că traficanţii nu se feresc să racoleze minore, de 13, 14 sau 15 ani, care sunt uşor de impresionat şi, de cele mai multe ori, ajung să plece voluntar de acasă, fără să ştie unde vor ajunge. “În plus, am făcut o trecere în revistă a faptelor contravenţionale şi penale frecvent săvârşite în zona instituţiilor de învăţământ preuniversitar, pentru ca elevii să nu ajungă în situaţia de a încălca legea sau de a deveni victime”, a declarat cpt. Cosmin Mirea, ofiţer de presă al GJMb Craiova.

Tot ieri, poliţiştii de proximitate ai Secţiei 1 Poliţie Craiova, au participat la o întâlnire cu elevii claselor a XII-a de la Colegiul Naţional “CAROL I ” Craiova, unde au prezentat aspecte privind conceptul şi atribuţiile poliţiştilor de proximitate, zonele de responsabilitate şi modul de contactare, cauzele care generează delicvenţa juvenilă şi consecinţele juridice în cazul adoptării unui comportament antisocial şi s-au distribuit pliante cu sfaturi preventive pentru prevenirea traficului de persoane.