„Sărbătorim astăzi Ziua Justiției. Fără o justiție independentă, eficientă și responsabilă nu poate exista democrație liberală consolidată.
Din 1994, când a fost instituită Ziua Justiției, multe s-au schimbat în bine în România prin munca celor care au crezut și cred în valorile lumii libere.
Suntem acum un stat membru UE și NATO, suntem racordați la valorile democrațiilor consolidate europene și suntem în pragul unui proces masiv de schimbări economice, sociale și politice.
În acest context, reforma în domeniul justiției este un proces deja demarat de coaliția forțelor proeuropene, care conduce acum România. Nu va fi ușor. Sunt încă mulți care își doresc ca justiția să rămână ineficientă și controlabilă.
Însă, alături de partenerii noștri instituționali la nivel european, suntem angrenați într-un proces de vindecare a justiției de răul care i-a fost adus în anii care au trecut.
Cine crede că poate opri procesul inevitabil și ireversibil al consolidării independenței și eficienței justiției nu a înțeles nimic din ultimii 30 de ani.
La mulți ani Justiției române!
La mulți ani tuturor celor care își desfășoară activitatea în acest nobil domeniu al justiției!.”