După Portugalia, eliminată de Belgia, Franţa scoasă de Elveţia şi Germania a avut aceeaşi soartă –aseară- pe Wembley (41.973 spectatori) în faţa Angliei, aşa că nici o reprezentativă din grupa F, considerată „a morţii”, nu se regăseşte în sferturile de finală ale Euro 2021. Germania prin remiza (2-2) chiar pe Allianz Arena, în cadrul grupei, cu Ungaria, şi-a complicat enorm traseul. Aşadar, sfârşit de eră pentru NationalMannschaft şi ultimul meci ca selecţioner pentru Joachim Low, care va fi înlocuit de Hansi Flick. Anglia, în schimb, la prima victorie (2-0) în faţa Germaniei, după 55 de ani de aşteptare prin golurile realizate de Rahem Sterling (min. 75) şi Harry Kane (min. 86) poate spera, îndreptăţit, chiar la câştigarea titlului. A fost o partidă interesantă, în sensul că Germania ar fi putut reveni în joc dacă Thomas Muller (min. 81) bine lansat în adâncime n-ar fi irosit o imensă ocazie de gol care ar fi relansat jocul. Pe de altă parte portarul lui Everton, Jordan Pickford, a avut intervenţii imperiale (min. 32) în faţa lui Timo Werner şi Kai Havertz (min. 48), când a deviat balonul peste transversală. A fost al 13-lea meci între Anglia şi Germania pe Wembley, pe care banda lui Gareth Southgate, care n-a primit gol în actualul turneu final, l-a gestionat fericit. În sferturile definală, Anglia va întâlni Ucraina, aceasta victorioasă în faţa Suediei (2-1) după 120 de minute de joc.