Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj cu ocazia comemorării a 80 de ani de la Pogromul din Iaşi

0
419

“Marcăm, în aceste zile, opt decenii de la una dintre cele mai sângeroase pagini din istoria României. Ura nedisimulată, violenţa atroce, dispreţul absolut faţă de demnitatea umană au fost doar o parte din instrumentarul utilizat de autorităţile vremii pentru a pune în practică un plan abominabil – curăţarea oraşului de evrei. Peste 13.000 de suflete nevinovate au sfârşit în chinuri groaznice, după ce autorităţile, al căror rol ar fi trebuit să fie unul de protecţie, s-au transformat în călăi. Cu o cruzime de nedescris, evreii ieşeni au fost smulşi cu forţa din case, despărţiţi de cei dragi, loviţi cu sălbăticie şi aruncaţi apoi în trenurile morţii sau ucişi de gloanţele mitralierelor. Reprezentanţi ai Poliţiei, Armatei, serviciilor de informaţii au năvălit asupra membrilor comunităţii evreieşti, i-au jefuit, torturat, umilit şi ucis, răspunzând, astfel, ordinelor unui regim criminal”, afirmă Iohannis, în mesajul prezentat de consilierul prezidenţial Sergiu Nistor în cadrul evenimentelor comemorative organizate la Iaşi.