Cum au votat europarlamentarii români, în Parlamentul European „raportul Matic”, după numele croatului Pedrag Fred Matic, din grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor, ştim de acum, în favoarea lui votând 7 eurodeputaţi ai USR-Plus, membri ai grupului Renew Europe, condus de Dacian Cioloş. Împotriva raportului au votat eurodeputaţii PPE, cărora li s-a adăugat Chris Terheş (ECR) şi Maria Grapini, de la Grupul Socialiştilor şi Democraţilor Europeni. S-au abţinut eurodeputaţii PSD. Oricum, raportul a primit 378 voturi „pentru”, 255 voturi „împotrivă” şi 42 abţineri. Documentul, cu un titlu derutant, vizează situaţia sănătăţii sexuale şi reproductive şi a drepturilor aferente în UE, în contextul sănătăţii femeilor. Articolul „N”, din rezoluţie, a produs cele mai mari discuţii. „Întrucât în anumite circumstanţe, bărbaţii transgen şi persoanele non-binare pot, de asemenea, să rămână însărcinate şi ar trebui în astfel de cazuri să beneficieze de măsuri în ceea ce priveşte sarcina şi serviciile de îngrijire legate de naştere fără discriminare pe criterii de identitate de gen”. Adică se deviază de la titlul rezoluţiei şi se bate monedă pe transexuali, o referire la bărbaţii care devin femei. În absenţa unei poziţionări ferme a Bisericii Ortodoxe, Parlamentul de la Bucureşti se va alinia şi va legifera rezoluţie PE din 24 iunie a.c.. Dacian Cioloş şi-a apărat opţiunea, de altfel cunoscută, la următoarea manieră. „Vaşnicii bărbaţi politici din România, cei care fac poze cu singura floare pe care o cumpără într-un an, pe 8 martie, sunt pur şi simplu traumatizaţi că femeile ar putea avea nişte drepturi de bun simţ în societate”. Despre asta era vorba în raportul Matic? Săracul… Dacian Cioloş! Cauza LGBT –comunitatea de lesbiene, homosexuali, bisexuali, transexuali- a devenit stindardul unei Europe occidentale, care caută a apăra „valorile” sale, se spune, în faţa fostului bloc comunist. Apelând la culorile curcubeului, Munchenul a dorit, zilele trecute, să ofere o replică Ungariei, care îi „discriminează” pe homosexuali, dar de asemenea ameninţă drepturile femeilor, gripează independenţa justuţiei, reduce autonomia universităţilor şi libertăţile media. Viktor Orban s-ar afla astfel pe contrasensul logicii de funcţionare a UE. Într-un mesaj pe Twitter, ministrul maghiar al Justiţiei, Judit Varga, a scris că „Ungaria nu vrea să părăsească UE, vrea doar să o salveze de ipocriţi”. La Berlin, ministrul afacerilor europene, Michael Roth, s-a poziţionat contra Ungariei, dar şi Poloniei, care în unele regiuni are proscrisă ideologia LGBT. „UE nu este în primul rând o piaţă unică sau o monedă unică. Noi suntem o comunitate de valori şi nu trebuie să avem nici o rezervă faţă de minorităţi, inclusiv cele sexuale, care trebuie tratată cu respect”. O nouă cortină „a curcubeului” separă, aşadar, Europa occindentală de unele din ţările fostului bloc răsăritean. Despre care se spune, că pentru a adera la UE, au acceptat drepturi pentru homosexuali. Dintre cele 27 de ţări membre UE, 17 au semnat o petiţie cerându-i lui Viktor Orban retragerea noii legi, ce va intra în vigoare la 1 iulie a.c.. O lege anti-pedofiliei, care stipulează că „pornografia şi tot ce reprezintă sexualitate sau promovarea deviantă de identitate de gen, schimbare de sex, nu trebuie să fie accesibil tinerilor sub 18 ani”. Furios, premierul olandez Mark Rutte, a declarat că Ungaria nu mai trebuie să rămână în UE. LGBT a devenit un veritabil război cultural, care opune cele două Europe. Ce se poate înţelege, când Emmanuel Macron vorbeşte de o bătălie culturală, de o confruntare a civilizaţiilor? Vechea dihotomie dreapta-stânga este substituită de o nouă opoziţie, aceea între protejarea valorilor creştine tradiţionale –familie, credinţă, morală-, şi excesele liberalismului occidental. Complice cu o ideologie, care din totdeauna vrea să dezbine, pentru a conduce nederanjată, dreapta, stânga şi centrul au alte idealuri, în viziunea preşedintelui francez. O revoluţie culturală presupune o reînnoire a viziunii asupra lumii, abandonând mistica necesităţii şi fatalismului, adică ideologia puterii. Într-o lucrare a lui Henry Bergson „Gândirea şi mişcarea” (Polirom, 1995, pg. 96), autorul sugerează 9 din 10 erori datorate faptului că se crede încă în adevărul unor lucruri care au încetat să mai fie adevărate. A 10-a greşală, însă cea mai gravă, constă în a considera neadevărat, ceea ce încă este adevărat. A crede în prezent în valabilitatea dihotomiei dreapta-stânga, atei-credincioşi, străini-autohtoni, este echivalenta celor 9 erori menţionate de Bergson.
