Pistolul de jucărie aduce dosar penal

0
434

Ieri, poliţişti din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Segarcea au fost sesizaţi cu privire la faptul că o tânără de 21 de ani a fost amenințată cu un pistol. La faţa locului, s-au deplasat imediat poliţiştii , care au stabilit că tânăra în cauză, în timp ce se afla pe raza comunei Calopăr, ar fi fost amenințată cu un obiect , ce pare a fi un pistol,  de către concubinul acesteia, un tânăr de 25 de ani, din comuna Castranova, care, ulterior, a părăsit zona respectivă, la volanul unui autoturism. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare şi au emis un ordin de protecţie provizoriu pentru o perioadă de cinci zile faţă de tânărul de 25 de ani. “Totodată, poliţiştii au desfăşurat activităţi specifice în vederea depistării autovehiculului în cauză şi identificării tânărului bănuit de comiterea faptei, pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt. Astfel, tânărul a fost depistat de poliţişti din cadrul Posturilor de Poliţie Leu şi  Castranova în trafic, la volanul autoturismului indicat de persoana vătămată. În urma efectuării controlului autovehiculului a fost găsit un pistol de jucărie, din plastic. Pistolul a fost ridicat în vederea continuarii cercetărilor. Cercetările sunt continuate în această cauză, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea, urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie legală”, a precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.