Trei în unul

0
873
Poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe Bulevardul “Carol I”, a avut loc un accident rutier. O femeie de 45 de ani, din localitate, care conducea un autoturism pe artera de circulaţie respectivă, la intersecţia cu  Calea Bucureşti, a intrat în coliziune cu o mașină la volanul căreia se afla un bărbat de 52 de ani. Din impact, primul vehicul a fost proiectat în altul, oprit la semafor, pe sensul opus. În urma evenimentului rutier, femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.