Preşedintele UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, a declarat ieri că a propus în cadrul şedinţei coaliţiei guvernamentale o diferenţiere a alocaţiilor pentru copii în funcţie de veniturile familiilor. “Am vorbit de alocaţii pentru copii, rămâne varianta Senatului. Asta înseamnă că creşterea de 20% se va operaţionaliza începând cu 1 ianuarie. Noi am propus o schimbare de filosofie pentru alocaţiile copiilor, să legăm de venituri şi să fie deductibilă din impozitul după venit. Deci, este o schimbare propusă, pe care o vom discuta în acest an, în aşa fel încât să încercăm să introducem începând din anul 2023”, a afirmat Kelemen Hunor, într-o declaraţie acordată presei, la Palatul Parlamentului.