Modificări în fişa Măsurii 1.1.2. – Perioada de depunere a celei de-a doua tranşe a cererii de plată, prelungită

0
338

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a început demersurile pentru modificarea procedurii de contractare şi plată aferente Măsurii 112 “Instalarea tinerilor fermieri”. Modificarea propusă priveşte prelungirea perioadei pentru depunerea cererii celei de-a doua tranşe de plată, de la 30 de luni la 33 de luni, în situaţii justificate. Reprezentanţii instituţiei susţin că demersul are la bază analiza privind implementarea acestei măsuri de investiţii, cât şi solicitările beneficiarilor cu privire la imposibilitatea operării transferurilor de teren la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, transferuri care nu pot fi efectuate decât în perioada martie-mai a fiecărui an. “Modificarea procedurilor de contractare şi plată este în conformitate cu fişa Măsurii 112, care prevede un termen maximum de 36 luni, din momentul semnării contractului de finanţare nerambursabilă, pentru verificarea condiţiilor de acordare a celei de-a doua tranşe de plată, cât şi pentru efectuarea plăţii către beneficiar”, arată specialiştii APDRP.

Dacă până în prezent, perioada de verificare a condiţiilor de acordare a celei de-a doua tranşe de plată pentru Măsura 112 era de şase luni din cele 36, în urma modificării această perioadă se reduce la trei luni, pentru “situaţii justificate”.

Noi coeficienţi de finanţare

Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri este de 12.000 de euro pentru o exploataţie agricolă cu dimensiune minimă de 6 UDE (Unitatea Dimensiunii Economice). În cazul extinderii exploataţiei agricole, sprijinul pentru instalarea fermierului poate creşte cu 2.000 euro/1 UDE, dar nu va putea depăşi 40.000 euro/exploataţie. “Calculul Unităţii Dimensiunii Economice pentru anul 0 se realizează conform noilor coeficienţi din Cererea de Finanţare, MBS 2008, pentru proiectele ce se depun începând cu sesiunea 28 noiembrie 2011 – 13 ianuarie 2012. În situaţia în care se constată că exploataţia agricolă a solicitantului îndeplinea condiţia minimă (dimensiunea exploataţiei agricole este cuprinsă între 6 – 40 UDE) cu mai mult de 12 luni înainte de depunerea Cererii de Finanţare, acesta nu este eligibilă pentru sprijin. Nu se acordă sprijin prin această Măsură exploataţiilor care nu sunt preluate integral de la cedenţi. Preluarea unei exploataţii agricole reprezintă trecerea tuturor terenurilor agricole şi a animalelor înregistrate în Registrul unic de identificare de la APIA, de la cedent la cesionar, cu excepţia locuinţei şi a terenului aferent locuinţei (anexe gospodăreşti)”, precizează specialiştii din cadrul APDRP. “Această nouă condiţie i-a afectat pe mulţi dintre cei care intenţionau să solicite sprijin  nerambursabil”, a precizat directorul Camerei Agricole Dolj, Laurenţiu Ivanovici.

Despre Măsura 1.1.2.

Măsura 112 „Instalarea tinerilor fermieri” se încadrează în Axa I – „Creşterea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier” şi are ca obiective generale îmbunătăţirea şi creşterea competitivităţii sectorului agricol prin promovarea instalării tinerilor fermieri şi sprijinirea procesului de modernizare şi conformitate cu cerinţele pentru protecţia mediului, igiena şi bunăstarea animalelor şi siguranţa la locul de muncă. Totodată, un obiectiv al măsurii îl reprezintă îmbunătăţirea managementului exploataţiilor agricole prin reînnoirea generaţiei şefilor acestora, fără creşterea populaţiei active ocupate în agricultură. Sprijinul acordat în cadrul măsurii are ca scop dezvoltarea exploataţiilor agricole, care produc în principal produse agricole vegetale şi animale (materie primă) pentru consum uman şi hrana animalelor. Beneficiarii eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin Măsura 112 sunt fermierii în vârstă de până la 40 de ani (neîmpliniţi la data depunerii cererii de finanţare), persoane fizice sau juridice care practică în principal activităţi agricole şi a căror exploataţie agricolă are o dimensiune economică cuprinsă între 6 şi 40 UDE; este situată pe teritoriul ţării; este înregistrată în Registrul unic de identificare – APIA şi Registrul agricol.