Veniturile totale medii lunare înregistrate într-o gospodărie din România au însumat 5.216 lei, în 2020

0
537

Veniturile totale medii lunare înregistrate într-o gospodărie din România au însumat 5.216 lei, în 2020, din care 83,8% au fost reprezentate de cheltuieli, relevă datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).  Veniturile băneşti au fost, în medie, de 4.840 de lei/lună/gospodărie (1.884 lei/persoană), în creştere cu 8,7 % faţă de anul 2019, iar veniturile în natură de 376 de lei/lună/gospodărie (146 lei/persoană), mai mult cu 11,7%, de la an la an. De asemenea, salariile şi celelalte venituri asociate lor au format, anul trecut, cea mai importantă sursă de venituri, respectiv 68,2% dintre veniturile totale ale gospodăriilor, în scădere faţă anul anterior, cu 0,4 puncte procentuale.