China: Familiile vor putea avea 3 copii

0
905

China a decis să suprime limita a 2 copii de familie, autorizându-le să aibă până la 3 copii, ca răspuns la îmbătrânirea populaţiei sale, a anunţat ieri agenţia China Nouă. Decizia survine la câteva săptămâni după publicarea rezultatelor ultimului recensământ decenal, care a relevat o scădere a ratei de natalitate în ţara cea mai numeroasă din lume. Anul trecut marcat de epidemia de Covid-19, numărul naşterilor a scăzut la 12 milioane, faţă de 14,65 milioane în 2019. Anul acesta rata de natalitate este de 10,48 la mia de familii. Cel mai scăzut nivel de la fondarea Chinei comuniste în 1949. China conta anul trecut pe 264 milioane persoane în vârstă de 60 de ani. Potrivit unui studiu al revistei The Lancet în iulie 2020, populaţia va scădea de la 1,4 miliarde locuitori actualmente la 732 milioane în 2100 urmând a fi depăşită de India şi de asemenea de Nigeria. Soluţia ar putea fi favorizarea imigraţiei, momentan ţara contând pe 845.697 străini. Beijingul caută să atragă tineri pregătiţi şi India oferă un rezervor de mână de lucru. Actualmente 18 milioane de indieni trăiesc în Emiratele Arabe Unite, Pakistan şi SUA. În 2010 nu erau decât 15.000 de indieni în China. Şi pe viitor, India ar putea deveni pentru China ceea ce Mexicul este pentru SUA.