Modificări propuse de Ministerul Educaţiei, pentru concursurile de inspectori şcolari

0
431
Profesorii nu mai trebuie să fie membri ai Corpului național de experți în management educațional ca să poată participa la concursul național pentru inspectori școlari pe care Ministerul Educației vrea să îl organizeze după concursul pentru directori de școli, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență pus în dezbatere pe site-ul instituției, edu.ro. Potrivit surselor Edupedu.ro, proiectul ar putea fi aprobat în ședința de joi, 27 mai, a Executivului, de la ora 17.

Toate cadrele didactice titulare cu diplomă de licență și titlul de doctor sau gradul I pot participa la acest concurs pentru funcțiile de inspectori, conform proiectului. Concursul pentru directorii de școli ar trebui organizat pe data de 27 iulie 2021, potrivit anunțurilor publice făcute de ministrul Educației. „Este necesar ca accesul la aceste funcții de conducere să fie deschis către toate cadrele
didactice care vor să concureze și care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, astfel încât să se genereze plus valoare procesului de educație. Ocuparea funcțiilor de conducere trebuie să se realizeze conform unor criterii de performanță profesională și evaluate cu obiectivitate prin raportare la interesul superior al elevului”, scrie în preambulul proiectului de ordonanță de urgență.

Proiectul modifică articolul 260, alin (1), din Legea educației nr 1/2011 astfel încât funcțiile de conducere din inspectoratele școlare şi de director al casei corpului didactic se ocupă, prin concurs, care constă în probă scrisă și interviu, conform unei metodologii elaborate de către Ministerul Educației și aprobate prin ordin al ministrului, de către cadre didactice titulare în învățământ membre ale corpului naţional de experţi în management educaţional, și completarea cu alin (11), astfel încât se pot înscrie la concursul național pentru ocuparea funcției de conducere din inspectoratele școlare şi de director al casei corpului didactic și cadrele didactice titulare care nu au calitatea de expert în management educaţional, dar care îndeplinesc următoarele condiții:

  • a) diplomă de licenţă;
  • b) titlul de doctor sau gradul didactic I.

Concret, cum se modifică Articolul 260:

Forma actuală: (1) Funcţiile de conducere din inspectoratele şcolare şi de director la casa corpului didactic se ocupă, prin concurs, de către cadre didactice titulare, cu diplomă de licenţă, membre ale corpului naţional de experţi în management educaţional, care îndeplinesc criteriile de competenţă profesională, managerială şi de prestigiu moral evaluate prin:

  • a) curriculum vitae;
  • b) calităţi dovedite în activitatea didactică şi în funcţii de conducere, de îndrumare şi de control, anterioare, în sistemul naţional de învăţământ;
  • c) titlul de doctor sau gradul didactic I;
  • d) calificativul “foarte bine” obţinut în ultimii 4 ani;
  • e) interviu în faţa unei comisii de concurs privind managementul educaţional şi deontologia profesională.

Forma propusă în proiect: Funcţiile de conducere din inspectoratele şcolare şi de director al casei corpului didactic se ocupă, prin concurs, care constă în probă scrisă și interviu, conform unei metodologii elaborate de Ministerul Educației și aprobate prin ordin al ministrului, de către cadre didactice titulare în învățământ membre ale corpului naţional de experţi în management educaţional, care au titlul de doctor sau gradul didactic I.

Se introduce un nou alineat: Se pot înscrie la concursul național pentru ocuparea funcției de conducere din inspectoratele școlare și de director al casei corpului didactic și cadrele didactice titulare care nu au calitatea de expert în management educațional, dar care îndeplinesc următoarele condiții:

  • a) diplomă de licență;
  • b) titlul de doctor sau gradul didactic I.

La articolul 261 apare un nou alineat în proiect, care prevede că se pot înscrie la concursul pentru ocuparea funcțiilor de îndrumare și control din inspectoratele școlare și cadrele didactice titulare care nu au calitatea de expert în management educațional, dar care au diplomă de licență și gradul didactic I sau II.

După ce Guvernul a respins abrogarea articolul din Legea Educației prin care se înființa Corpul național de experți în management educațional, pe motiv de neconstituționalitate, Ministerul Educației propune acum să se abroge doar alineatul 3 al articolului 246. Adică cel care prevede că „pot ocupa funcţii de conducere, de îndrumare şi de control în unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare numai cadrele didactice membre ale corpului naţional de experţi în management educaţional”.