Noi acțiuni de sprijinire a sectoarelor culturale și creative din Europa și din afara acesteia

0
486

Comisia a lansat astăzi, 26 mai, noi acțiuni de sprijinire a sectoarelor culturale și creative din Europa și din afara acesteia, în urma adoptării programului de lucru pentru primul an al programului Europa creativă 2021-2027.

În 2021, programul Europa creativă va aloca un buget fără precedent de aproximativ 300 de milioane EUR pentru a ajuta profesioniștii și artiștii din toate sectoarele culturale să colaboreze la nivel interdisciplinar și transfrontalier, pentru a găsi mai multe oportunități și a ajunge la noi categorii de public. Adoptarea de astăzi pune bazele primelor cereri de propuneri din cadrul noului program. Aceste cereri vor fi deschise tuturor organizațiilor active în sectoarele culturale și creative relevante. Bugetul total al programului, de 2,4 miliarde EUR pe o perioadă de șapte ani, a crescut cu 63 % în comparație cu bugetul precedent. Programul Europa creativă vizează, de asemenea, creșterea competitivității sectoarelor culturale, sprijinind totodată eforturile acestora de a deveni mai ecologice, mai digitale și mai favorabile incluziunii. Se acordă o atenție deosebită consolidării rezilienței și redresării sectoarelor culturale și creative în contextul pandemiei de COVID-19.

Comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel, a declarat: „Peste 8 milioane de persoane din întreaga UE sunt implicate într-o activitate culturală. Cultura nu cunoaște frontiere și nici naționalități. Arta reprezintă o fereastră înspre lume și contribuie la construirea de punți între oameni. Într-o perioadă în care muzeele, cinematografele, siturile de patrimoniu cultural și teatrele încep să se redeschidă, doresc să reiterez sprijinul Comisiei pentru sectoarele culturale și creative. Cu un buget majorat, Europa creativă va depune eforturi pentru a consolida redresarea sectoarelor, promovând în același timp imensa diversitate și creativitate pe care acestea o oferă.”

Comisarul pentru piața internă, Thierry Breton, a declarat: „Expresia artistică și creativă se află în centrul industriilor culturale și creative și al identității noastre europene. Programul Europa creativă revigorat va da un impuls poveștilor europene care rezonează la nivel mondial și îi va stimula pe creatorii, producătorii, distribuitorii și expozanții Europei, loviți atât de grav de pandemie. Prin sprijinirea colaborării de-a lungul lanțului valoric și frontierelor lingvistice, precum și prin noi modele de afaceri inovatoare, componenta MEDIA a programului va consolida un ecosistem audiovizual dinamic și divers din punct de vedere cultural. Pentru prima dată și într-o perioadă marcată de amenințări tot mai mari la adresa pluralismului mass-mediei, Europa creativă va promova, de asemenea, un sector al mass-mediei de știri sănătos și durabil în întreaga Uniune.

Programul Europa creativă din 2021 stabilește obiective comune pentru sectoarele culturale și creative. Acesta pune un accent mai puternic pe creația transnațională, circulația și promovarea la nivel mondial a operelor europene, inovarea în toate sectoarele și facilitarea accesului la finanțare prin rate mai ridicate de cofinanțare din partea UE. Toate acțiunile și proiectele finanțate ar trebui să respecte egalitatea de gen și angajamentele UE în materie de mediu cu privire la conceperea și punerea în aplicare a activităților lor.

În cadrul programului Europa creativă, subprogramul MEDIA sprijină dezvoltarea și distribuția de filme și opere audiovizuale cu atractivitate internațională, în Europa și în afara acesteia. Aceasta contribuie la cultivarea talentelor și gestionează acțiuni specifice de consolidare a alfabetizării mediatice, a pluralismului și a libertății. Programul va continua să promoveze diversitatea culturală și lingvistică europeană.

Printre acțiunile acoperite de programul Europa creativă se numără:

  • Un sistem de sprijinire a traducerii operelor literare și a dezvoltării parteneriatelor în domeniul editorial;
  • Premiile UE în domeniile literaturii, muzicii, arhitecturii și patrimoniului cultural, precum și inițiativele „Capitalele europene ale culturii” și „Marca patrimoniului european”;
  • Consolidarea accesibilității și vizibilității operelor audiovizuale europene dincolo de platforme și frontiere;
  • Laboratorul pentru inovare creativă — încurajarea abordărilor inovatoare în ceea ce privește crearea, distribuția și promovarea conținutului în diferite sectoare;
  • Promovarea alfabetizării mediatice, a pluralismului și a libertății ca valori europene.