Captură impresionantă de droguri, în Portul Constanţa

0
512

Aproape o tonă și jumătate de heroină a fost descoperită de polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, cu sprijinul reprezentanților DEA de la Ambasada SUA în România, Europol și Eurojust, în Portul Constanța. Pentru destructurarea grupării infracționale care ar fi traficat drogurile, au fost efectuate percheziții în România și două țări din vestul Europei.

La data de 20 mai 2021, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au efectuat trei percheziții domiciliare, la membri unei grupări bănuite de trafic internațional de heroină. De asemenea, în au fost efectuate, ieri, cinci percheziții domiciliare, în două țări din vestul Europei, pentru documentarea activității infracționale a aceluiași grup infracțional. În cauză, cercetările au demarat în luna iulie 2020, când polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate au inițiat o cauza penală pe linia combaterii traficului internațional de droguri de mare risc – heroină, instrumentată împreună cu procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală. În cadrul operațiunii, inițiată și coordonată de Serviciul Antidrog al D.C.C.O., s-au derulat acțiuni operative în state membre UE (Ungaria, Germania, Franța etc.) și în România. Activitățile s-au desfășurat pentru destructurarea unei grupări infracționale organizate implicate în traficul de droguri și au presupus un efort conjugat și sincronizat la nivelul statelor membre care au participat la derularea operațiunii. În cadrul acestei operațiuni, la data de 10 mai 2021, s-a reușit efectuarea unei capturi istorice de heroină, în România, respectiv 1.452 de kilograme, în Portul Constanța, care ar fi fost transportate, pe ruta Iran-România, disimulate în 2 containere cu materiale de construcție, cu destinația finală vestul Europei. Valoarea drogurilor este de 45.000.000 de euro, fiind a doua cea mai mare captură de heroină din Uniunea Europeană, din ultimii ani.

Infrastructură de transport complexă

Până în prezent, au fost depistați 9 membri ai grupării infracționale organizate, printre care și liderul acesteia, urmând a fi luate măsuri procesuale corespunzătoare. Liderul grupului infracțional ar fi stabilit o infrastructură de transport și comerț sofisticată și complexă, pentru a facilita transportul unor cantități mari de droguri, de la unitățile de producție, la cele de distribuție din Europa. El ar fi controlat un număr semnificativ de companii, depozite și camioane, în mai multe țări din UE și ar fi organizat un flux de mai multe tipuri de bunuri legale, pentru a ascunde traficul de droguri. Marfa legală ar fi fost folosită pentru a ascunde drogurile sau pentru a justifica deplasarea camioanelor între facilitățile sale. Toate aceste acțiuni au fost menite să inducă în eroare autoritățile și să îngreuneze orice potențială investigație. În cadrul acțiunii, au fost implicate operațional Europol și Eurojust. Activitățile au fost sprijinite de atașatul de afaceri interne al MAI la Europol. Europol a detașat, pe parcursul operațiunii, un analist senior în România, iar, din România, se află în misiune, în vestul Europei, 3 ofițeri de poliție, pentru a facilita comunicarea între statele implicate și coordonarea operațiunii. Politiștii români au participat la coordonarea activităților în Centrul de Coordonare al Misiunilor din cadrul Poliției Regatul Țărilor de Jos. Operațiunea s-a derulat cu implicarea Direcției Operațiuni Speciale, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime, Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, specialiștilor din cadrul Direcției Generale a Vămilor, dar și cu participarea autorităților din cadrul celorlalte State Membre.