Azi, FCSB – “U” Craiova

0
836

Universitatea Craiova dispută astăzi, de la ora 21.30, la Giurgiu, penultima partidă din play-off-ul Ligii I, cu FCSB. După ce CFR Cluj s-a impus la Botoşani şi a câştigat al patrulea titlu de campioană la rând, meciul FCSB – “U” Craiova mai are importanţă în ierarhie numai pentru Ştiinţa, care doreşte să-şi păstreze locul 3, care asigură prezenţa în barajul pentru cupele europene contra câştigătoarei play-out-ului. Oltenii sunt implicaţi sâmbătă în finala Cupei României, aşa încât antrenorul Marinos Ouzounidis ar putea trimite o formulă asemănătoare celei folosite acum o săptămână, în returul semifinalei cu Viitorul Pandurii, respectiv: Pigliacelli – Mitran, Screciu, Acka, Vătăjelu – Bic, Căpăţână – Camara, Fedele, Ofosu – Tudorie.

De partea cealaltă, jucătorii de bază ai FCSB, printre care Tănase, Moruţan, Oct. Popescu, Olaru, Cristea sau Creţu au intrat deja în vacanţă, iar Coman, Haruţ, Radunovic, Panţâru, Ov. Popescu, Miron, Nedelcu şi Şut sunt accidentaţi, aşa că ocupanta locului 2 va alinia o echipă formată din puşti de la Academie.

Avancronica LPF:

“25 aprilie 2021, FCSB – Sepsi OSK 1-2 a fost singura înfrângere suferită de bucureşteni în ultimele opt jocuri disputate în campionat pe teren propriu, în rest au patru victorii şi trei remize.

Trei succese, cinci rezultate de egalitate şi trei înfrângeri este palmaresul înregistrat în 2021 de Universitatea Craiova în meciurile disputate în deplasare pe prima scenă.

De la revenirea fotbalului craiovean în Liga 1, cele două echipe s-au mai întâlnit de 23 de ori în principala competiţie internă, de 17 ori s-au impus bucureştenii, de trei ori au câştigat oltenii, iar alte trei partide s-au terminat la egalitate.

Primul meci a avut loc pe 2 august 2014, FCSB – U Craiova 3-1, marcatori Adi Popa, Lucian Sânmărtean, Fernando Varela, respectiv Andrei Ivan.

Cele mai multe goluri s-au marcat pe 29 octombrie 2017, Universitatea Craiova – FCSB 2-5.

Cea mai recentă întâlnire directă: 29 aprilie 2021, Universitatea Craiova – FCSB 2-0 (Alexandru Cicâldău, Dan Nistor).

Mediile de vârstă: FCSB – 24 ani şi 6 luni; Universitatea Craiova – 26 ani şi 5 luni.