Sectorul cultural și creativ poate accesa peste 2,5 miliarde de euro prin Programul Europa Creativă

0
461
Victor Negrescu

Vicepreședintele Comisiei pentru Educație și Cultură din Parlamentul European, europarlamentarul Victor Negrescu, a luat cuvântul de mai multe ori, marți seară, în plenul legislativului european, pentru a sprijini sectorul cultural și creativ și inovația în domeniul educației.

În prima sa intervenție acesta a menționat faptul că sectorul cultural și creativ poate accesa peste 2,5 miliarde de euro prin Programul Europa Creativă și și-a manifestat solidaritatea față de artiștii din România afectați de pandemie.

Programul Europa Creativă reprezintă instrumentul prin care este sprijinit sectorul cultural și creativ la nivel european. Creșterea cu 37% a alocării financiare pentru acest program este un lucru bun. Cele 2,5 miliarde de euro îi vor ajuta pe cei afectați de pandemie, dar suma este încă insuficientă față de nevoile reale. Să nu uităm faptul că am solicitat dublarea sumelor și am cerut alocarea a minim 2% din planurile de redresare pentru sectorul cultural și creativ.

Îi asigur pe toți creatorii de conținut cultural și creativ din Europa, și în mod special din România și județul Alba, de suportul meu și le propun să ne unim eforturilor pentru a face în așa fel încât Uniunea Europeană să rămână un reper în domeniu.” a declarat eurodeputatul Victor Negrescu.

Acesta a menționat faptul că prin amendamentele sale, Grupul S&D a reușit să integreze o dimensiune socială în acest program, pentru ca persoanele cu dizabilități, proiectele care asigură incluziune și persoanele dezavantajate să aibă acces la finanțare. De asemenea, europarlamentarul a precizat că au fost mărite finanțările pentru media, pentru micii operatori culturali și organizatori de evenimente sau creatorii de conținut muzical.

În a doua sa intervenție din plen, vicepreședintele Comisiei pentru Educație și Cultură, Victor Negrescu, s-a referit la rezoluția propusă de comisia sa privind rolul inteligenței artificiale în educație, cultură și sectorul audiovizual. Acesta a întărit faptul că este nevoie de stimularea acestor tehnologii, folosind exemplu unor companii românești în domeniu, dar și de setarea unor reguli și principii, inclusiv de natură etică.