Documentarul TV GALA HOP 2020. „ZIS ȘI FĂCUT”

0
498

Gala HOP 2020 a avut loc în perioada 3-6 septembrie la Amfiteatru TNB, sub direcția artistică a coregrafului și dansatorului Gigi Căciuleanu. Teatrul coregrafic. DansActorul ca fenomen al teatrului actual a fost tema căreia i-au dat viață cei 24 de actori participanți la hop-ul oportunităților.

 „Aș fi fericit să puteți gândi ca mine: ca această Gală HOP să reprezinte pentru noi toți, actori și public, nu un tribunal care judecă, ci o etapă pe drumul creșterii noastre artistice. Să nu o considerăm neapărat numai ca pe o vitrină sau catapultă. Să fim în același timp cât mai meseriași ca actori, și cât mai noi înșine ca ființe umane”, spunea Gigi Căciuleanu.

Vă prezentămfilmul-documentar GALA HOP 2020. „ZIS ȘI FĂCUT”,realizat de regizorul Tudor Chirilă în studiourile TVR după zecile de ore de filmare la workshop, repetiții și momentele de concurs. Joi, 13 mai 2021, chiar de ziua de naștere a maestrului Gigi Căciuleanu, vă invităm să intrați în culisele singurului eveniment-concurs dedicat actorilor aflați la începutul traseului profesional. O privire de ansamblu, preț de o oră și jumătate, asuprafamiliei Galei HOP 2020, într-un documentar care va fi difuzat, în premieră, începând cu ora 22.00 pe canalul TVR3.