Profitul net al Grupului BRD a atins 222 milioane lei în primul trimestru al anului 2021

0
540

Profitul net al Grupului BRD a atins 222 milioane lei în primul trimestru al anului 2021, în scădere cu 7,59% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar banca a realizat un profit net de 218 milioane de lei, mai mic cu 6,5%, conform unui raport al companiei remis Bursei de Valori Bucureşti. Creşterea anuală a depozitelor retail a atins 10,1% în dinamică anuală, beneficiind în continuare de înclinaţia solidă spre economisire declanşată de pandemie. Depozitele companiilor au înregistrat un avans puternic (+8,1% în dinamică anuală), determinat în principal de creşterea de două cifre a resurselor IMM-urilor (+11,2% în dinamică anuală). În paralel, un ritm puternic de revenire este vizibil în activitatea de administrare a activelor, valoarea acestora atingând 4,61 miliarde lei la finalul lunii martie 2021, în creştere cu 27% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ducând la o cotă de piaţă de 19,4% (+1,5 puncte procentuale faţă de finalul primului trimestru al anului 2020).