A accidentat mortal o persoană, a fugit, dar a fost prins

0
685

Ieri, 28 aprilie, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Băileşti au reţinut pentru 24 de ore un bărbat de 35 de ani, din comuna Ghidici, bănuit de comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

În seara zilei de 22 aprilie a.c, poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Giubega au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe DN 56, la intrarea în comuna Perișor dinspre Giubega, este posibil ca o persoană să fie decedată în urma unui accident rutier. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au stabilit faptul că un autoturism ar fi accidentat un bărbat de 76 de ani, din Perişor, care, din păcate, a decedat. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie. În urma cercetărilor efectuate de către poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Dolj şi Poliţiei Municipiului Băileşti sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe langă Judecătoria Băileşti, a fost indentificat conducătorul autoturismului în persoana unui bărbat de 35 de ani, din comuna Ghidici, stabilindu-se faptul că acesta, în timp ce conducea un autoturism pe DN 56, în afara comunei Perişor, ar fi acroșat un bărbat care se deplasa neregulamentar și neechipat coresponzător pentru deplasarea pe timp de noapte, pe partea dreaptă a carosabilului,  în direcția de mers către Perișor. În urma probatoriului adminstrat de poliţişti, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Dolj. În cursul acestei zile, cel în cauză urmează să fie să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești cu propunere de arestare preventivă.