Comisia pentru Transport și Turism (TRAN) a votat acordul provizoriu pentru Facilitatea de conectare a Europei (CFF), urmând votul final în plenul PE. Europarlamentarul Marian Jean Marinescu suține că din cauza procedurii greoaie de verificare lingvistică, votul final va avea loc în luna septembrie. “Am reușit în acest acord să sporesc șansele României de avea mai mulți bani decât cei repartizați, printr-o limitare a fondurilor pe care un stat din politica de coeziune poate să îi ia din suma transferată de la politica de coeziune la CEF. Această limită este de 170% din transferul pentru anvelopa națională”, a subliniat deputatul european.
Prin urmare, România poate să primească mai mult cu 70% față de miliardul euro pe care îl are deja alocat. Eurodeputatul PNL a făcut acest lucru pentru că au fost presiuni foarte mari ca o mare parte din fonduri să fie alocate pentru un singur proiect, Rail Baltica și atunci am limitat posibilitatea ca toți banii din cei 30% disponibili pe criterii de competiție să meargă doar către acest proiect. “Am sporit de asemenea șansele pentru proiectele care includ legături transfrontaliere, pentru că o parte din anvelopa dedicată tuturor statelor membre a fost transferată într-o linie bugetară de 1 miliard și jumătate euro, doar pentru statele din politica de coeziune”, a mai spus Marian Jean Marinescu, într-o postare pe facebook.
România poate prin urmare să primească mai multe fonduri europene și din această linie bugetară, în baza proiectelor pe care le va depune. Cumulat, România poate lua 2 miliarde euro în exercițiul bugetar 2021-2027, dacă vom avea proiecte pentru a moderniza liniile ferate, mai ales acum în condițiile Pactului Ecologic și al digitalizării.