Ludovic Orban a inspectat şantierul Drumului expres Craiova – Piteşti

0
577

Astăzi, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, în acelaşi timp preşedinte al PNL, a fost prezent în Dolj, principalul obiectiv al vizitei constituindu-l stadiul lucrărilor la Drumul expres Craiova – Piteşti, tronsonul I – Gherceşti – intrarea în Balş. Lucrările sunt în grafic, fiind înregistrat un progres de 75%, iar informaţiile au fost oferite chiar de dirigintele de şantier. Din iunie, se preconizează ca lucrările să continue, iar o parte a tronsonului, care, până acum, nu s-a realizat, dar, după rezolvarea exproprierilor, publicate şi în Monitorul Oficial, şi obţinerea autorizaţiilor de construire, va continua proiectul, iar în toamnă am putea avea primii km asfaltaţi.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a fost, astăzi, în Dolj, vizitând şantierul Drumului Expres Craiova – Piteşti, tronsonul I, cel care aparţine de Dolj, între Ghreceşti şi intrarea în Balş (jud. Olt) . “Am înţeles că lucrările merg bine, fiind un progres de 75%. Problemele care au fost, pe o prţiune de câţiva km au fost remediate, în Monitorul Oficial fiind publicate ordinele de expropriere a terenurilor, astfel că acum va fi front de lucru total. Se aşteaptă obţinerea autorizaţiilor de construire. Dar, mai multe cred că ne pot spune specialiştii”, a precizat Ludovic Orban. Cel care a oferit explicaţii a fost chiar dirigintele de şantier , Davide Pes,  din partea firmei contractoare a execuţiei lucrării: “Suntem în grafic, avem şi un progres, şi aşteptăm obţinerea autorizaţiilor de construire, astfel încât la jumătatea lunii iunie să intrăm pe această zonă, vorbim de terenurile care au fost expropriate. Am înţeles că a fost depusă documentaţia pentru finanţare, în vederea realizării ieşirii pe DN 6, cu legătură pe Centura de Nord a Craiovei. Cred că în această vară, vom realiza asfaltarea între km 10 – km 17, până la intrarea în judeţul Olt. O problemă o avem cu forţa de muncă , fiind nevoie de oameni calificaţi. Pentru munca necalificată, nu avem probleme cu angajarea, dar în ceea ce priveşte specialiştii… “.