Certificate de concediu medical, falsificate, în Dolj, descoperite în urma unor percheziţii desfăşurate cu “mascaţii”

0
618

În cursul zilei de ieri, 20 aprilie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dolj, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, au desfășurat  opt percheziții în Craiova și Băilești, în cadrul unui dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și înșelăciune. Se pare că este vorba despre Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.

Din cercetările efectuate de polițiști, sub supravegherea procurorilor, a rezultat faptul că, în perioada 2019-2021, ar fi fost falsificate semnăturile unor medici, angajați ai unui spital din Craiova, fiind astfel eliberate 46 de certificate de concediu medical pentru patru persoane fizice, ce nu ar fi fost examinate de medicii respectivi. În baza certificatelor de concediu medical astfel obținute, dar și a unor contracte de asigurare pentru concendii și indemnizații de asigurări de sănătate, beneficiarii ar fi încasat în total 240.000 de lei. În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au ridicat documente ce pot constitui mijloace materiale de probă în cursul procesului penal. Cercetările continuă în acest caz în vederea clarificării stării de fapt și a identificării tuturor persoanelor implicate, urmând ca în funcție de materialul probator administrat dosarul penal să fie înaintat unității de parchet competente, cu propunerile corespunzătoare. Perchezițiile au fost efectuate cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dolj și a jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.