Eduard Novak şi-a făcut bilanţul primelor 100 de zile de mandat

0
595

După împlinirea a 100 de zile din mandatul ca Ministru al Tineretului și Sportului, Eduard Novak, a prezentat un bilanţ al activității sale și a echipei pe care o conduce. În finalul  comunicatului emis presei se aminteşte de “inițierea unui prim proiect de velodrom pe locația Stadionului Ion Oblemenco din Craiova, în cadrul unei săli polivalente care va include și piste de atletism, module pentru volei, handbal, gimnastică”. Evident, în realitate este vorba de arena “Tineretului” din Craiova şi nu de stadionul “Ion Oblemenco”.

Iată comunicatul emis de MTS:

“Reforma este cuvântul de ordine și pilonul care centrează toate demersurile inițiate de la începutul anului și până în prezent. Dacă vorbim de tineret, reforma vine mai ales în contextul noii realități generate de pandemie. Scopul nostru principal este sprijinirea tinerilor de azi pentru piața muncii de mâine. În acest sens, lucrăm la dezvoltarea unei propuneri de finanțare în valoare de 150 milioane Euro pentru susținerea și dezvoltarea unor activități și proiecte care să-i pregătească pe tinerii din România pentru joburile viitorului. Dacă vorbim de sport, obiectivul principal este creșterea performanței, care nu se poate realiza fără o evaluare corectă a situației prezente, o structură clară care să lege toate instituțiile implicate, transparență în fluxul financiar și un management eficient și responsabil pe fiecare nivel.

Acestea sunt principiile pe care va fi așezată noua Strategie Națională a Sportului, estimată a fi finalizată până la sfârșit de 2021 și care are 3 obiective clare pentru următorii 10 ani, până în 2032:

  1. Plasarea României în Top 10 mondial la Jocurile Olimpice si Paralimpice
  2. Creșterea procentului populației care face sport de la 5% la 30%
  3. Practicarea zilnică a activităților sportive, în diverse forme, de către elevi.

Pentru atingerea acestor obiective, s-a pornit cu activități ample de audit și control la cluburi sportive si direcții județene pentru tineret și sport. Acestea se vor desfășura pe parcursul anului 2021 și la final vom avea o evaluare clară și corectă a situației din teren.

Primele constatări s-au cristalizat deja și ele surprind o situație generală care a păstrat același mod de lucru de peste 20 de ani, dar cu o scădere evidentă a nivelului de performanță a sportivilor și antrenorilor. Strategia Națională a Sportului va restabili principiile unui sistem sănătos și funcțional, preluând din experiența unor state care au deja tradiție, recunoaștere și rezultate la nivel superior.

Planurile ministrului Eduard Novak și ale echipei sale includ următoarele inițiative:

  • impunerea unor obiective de performanță tuturor structurilor subordonate MTS, antrenorilor și sportivilor;
  • un management corect al banilor, respectiv finanțarea federațiilor sportive pe bază de proiecte clare, cu obiective măsurabile, care să poată fi ulterior evaluate;
  • reorganizarea structurii sportului românesc prin trecerea federațiilor paralimpice în subordinea federațiilor sportive naționale;
  • evaluarea antrenorilor pe modelul profesorilor și medicilor și clarificarea metodologiei de formare, pregătire și licențiere a acestora, precum și impunerea unor norme și obiective în activitate;
  • reformarea activității sportive în scoli și educarea corectă a tinerelor generații cu privire la beneficiile mișcării fizice, ale alimentației corecte și ale stilului de viață sănătos, toate acestea sub umbrela inițiativei “România sănătoasă”;
  • digitalizarea sportului, prin crearea unei platforme online, actualizată în timp real și accesibilă la nivelul tuturor structurilor subordonate, menită să aducă transparență și eficiență în gestionarea sportului românesc – proces estimat a se finaliza în acest an;
  • asigurarea până la final de 2021 a accesului persoanelor cu dizabilități la facilitățile sportive;
  • analizarea și corectarea inechităților la nivelul organizațiilor subordonate Ministerului;
  • descentralizarea, ca parte din programul de guvernare, a Ministerului. Concret, trecerea cluburilor sportive si direcțiilor județene pentru tineret și sport în subordinea autorităților locale, care cunosc mai bine nevoile în teritoriu și dispun de mecanisme de finanțare mai eficiente.

În ceea ce privește finanțarea sportului românesc, constatările primelor luni de mandat relevă folosirea ineficientă a fondurilor existente. Spre exemplu, au fost identificate cluburi sportive care au mai mulți angajați decât întreg Ministerul Tineretului și Sportului.

De asemenea, se impune clarificarea percepției publice cu privire la finanțarea federațiilor sportive. Se consideră că acestea primesc fonduri din două direcții: de la Ministerul Tineretului și Sportului și de la Comitetul Olimpic și Sportiv Român. În realitate, o mare parte a fondurilor primite de federații via COSR vin tot de la MTS, care încurajează alocarea fondurilor pe activități olimpice și dorește ca COSR să finanțeze în viitor și proiectele de lungă durată ale federațiilor.

Câteva dintre reușitele acestor luni de mandat:

Tineret: crearea unui regulament care să respecte normele pandemice, fără de care taberele nu ar putea funcționa anul acesta, pentru a veni în ajutorul copiilor, tinerilor și organizatorilor de tabere; reluarea organizării de concursuri naționale de proiecte pe fonduri, la care pot participa organizațiile de și pentru tineret.

Sport: prioritizarea în vaccinare a sportivilor din loturile naţionale și olimpice sau a celor calificaţi individual la jocurile olimpice, precum şi a staffului tehnic care participă la pregătirea lor, ceea ce a crescut semnificativ siguranța acestora și a activității și pregătirii lor; apărarea drepturilor sportivilor și medierea unor situații tensionate din lumea sportului; asumarea, la nivel de Guvern, a prezenței spectatorilor la meciurile EURO 2020, fapt care a menținut România ca parte a acestui eveniment sportiv istoric; acceptarea testelor rapide pentru sportivi, fapt care va reduce de peste zece ori presiunea financiară; inițierea unui prim proiect de velodrom pe locația Stadionului Ion Oblemenco din Craiova, în cadrul unei săli polivalente care va include și piste de atletism, module pentru volei, handbal, gimnastică.”