Iranul ar putea produce patru bombe atomice

0
373

Controversele asupra potenţialului nuclear iranian au fost relansate. Şeful Serviciului militar israelian de informaţii, generalul Aviv Kochavi, a afirmat joi, 2 februarie a.c., că Iranul poate produce deja 4 bombe atomice. Astăzi, serviciile de informaţii internaţionale sunt de acord cu Israelul, că Iranul a acumulat aproape 100 kg de uraniu îmbogăţit la 20%, suficient pentru a produce 4 bombe. „Iranul continuă susţinut eforturile sale pentru dezvoltarea capacittăţilor nucleare şi noi avem dovada că încearcă să posede arma nucleară”. Potrivit generalului israelian, „iranienii ar mai avea nevoie de un an pentru a produce ceea ce doresc”. De bună seamă, Israelul se consideră o ţintă a Iranului, pe care îl evaluează ca principalul duşman strategic, dotându-se cu arme nucleare, sub acoperirea unui program civil, ceea ce Teheranul dezminte. În timpul aceleiaşi conferinţe, ministrul israelian al Afacerilor Strategice, Moshe Yaalon, a susţinut că instalaţiile nucleare iraniene, chiar şi subterane, rămân vulnerabile atacurilor. „Din experienţa mea militară, eu cred că orice site protejat de fiinţe umane poate fi penetrat de alte fiinţe umane”, a mai spus Yaalon, fost şef al armatei israeliene. S-a mai spus că baza militară din apropiere de Teheran, practic distrusă de o explozie în noiembrie anul trecut, servea drept centrală de cercetare şi dezvoltare pentru rachete cu o rază de 10.000 km, destinate „a lovi America”. Şeful de Stat Major iranian, generalul Hassan Firuzabadi, a circumstanţiat evenimentul, opinând că acolo se dezvolta „un produs experimental militar susceptibil de a fi utilizat contra SUA şi Israel”. După expunerea acestor ameninţări, ministrul israelian al Apărării, Ehud Barak, a afirmat că există „un larg consens internaţional cu privire la fapte şi dacă sancţiunile nu-şi ating obiectivul stopării programului nuclear iranian se va trece la acţiune”. Dar Ehud Barak nu a specificat natura acestei „acţiuni”. „Având de a face cu un Iran nuclear va fi foarte complicat, foarte periculos şi ar costa multe vieţi şi bani dacă ne-am opri acum”. Generalul Aviv Kochavi a mai menţionat că Israelul este ameninţat de circa 200.000 de rachete şi proiectile, cu o rază de 40 de km, şi mai multe mii cu o rază de sute de km. Referirea viza stocurile existente la dispoziţia Libanului, Siriei şi, evident, Iranului. El a mai precizat că, potrivit serviciului său, „o casă din zece, în Liban, este un depozit de rachete sau o poziţie de lansare a acestora”. Sudul Libanului este controlat de Hezbolahul şiit libanez.