Jandarmii judeţeni trag un semnal de alarmă: a început prohibiţia la pescuit

0
494

Începând de vineri, 9 aprilie a.c., s-a instituit prohibiţia generală pentru pescuitul  în habitatele  piscicole naturale, în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial, iar pescarii îşi vor putea relua activitatea începând cu 8 iunie a.c., conform ordinului prohibiţie nr. 58/462/17.03.2021 emis de Ministerul Mediului şi cel al Agriculturii.

Pornind de la legislaţia amintită, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj a emis un comunicat de presă, pe care îl redăm: “Reamintim faptul că: pescuitul recreativ/sportiv în habitatele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace în perioada de prohibiţie, conform art. 59 lit. f) din O.U.G nr. 23 din 5 martie 2008 (actualizata) privind pescuitul si acvacultura, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 600 lei la 1.000 lei şi cu reţinerea şi suspendarea pe o perioadă de 90 de zile a permisului sau autorizaţiei de pescuit, iar pescuitul comercial în perioada de prohibiţie conform art. 64 lit. e) din acelaşi act legislativ, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu amendă şi interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă cuprinsă între 1 şi 3 ani. Pentru apele ce constituie frontieră de stat cu Bulgaria, se interzice pescuitul pe o durată de 45 de zile, în perioada 24 aprilie – 07 iunie a.c., inclusiv. Pe durata prohibiţiei pescuitul recreativ poate fi practicat doar pe lacurile de pescuit private. Recomandăm iubitorilor acestui sport să înţeleagă impactul direct al prohibiţiei asupra refacerii ecosistemului, având ca scop principal protejarea resursei şi asigurarea calităţii pescuitului, în viitor”.