Liga a IV-a Dolj s-ar putea disputa ca un mini-campionat

0
648

După ce FRF a anunţat care sunt condiţiile în care AJF-urile pot relua competiţiile pentru a desemna campioanele judeţene pentru barajele de accedere în Liga a III-a, la AJF Dolj, prima măsură care s-a luat a fost de a se convoca o şedinţă cu reprezentanţii cluburilor din Liga a IV-a. Preşedintele AJF Dolj, Horaţiu Stănescu, apreciază ca puţin forţate măsurile anunţate de FRF, termenul fiind destul de scurt, dar consideră că şi în actualele condiţii se poate organiza un mini-campionat.

„Ca urmare a anunţului de pe site-ul FRF, am convocat pentru duminică o şedinţă cu cluburile din Liga a IV-a pentru a lua măsurile impuse de actuala situaţie. Măsurile FRF sunt un pic forţate, dar sunt optimist că ne putem descurca. Anticipez că vom avea cel puţin 4 echipe dispuse să participe la acest mini-campionat, chiar în condiţiile regulilor în vigoare de desfăşurare a competiţiilor, fiindcă va mai dura până când vor intra în vigoare noile reglementări, care sunt mai relaxate. Dacă începem pe 17 aprilie, în acest format cu 4 echipe, vom termina chiar pe 8 mai. Dar ar putea fi şi mai multe echipe, opt, spre exemplu, şi atunci vom avea o singură manşă, nu tur-retur, dar asta rămâne de văzut. În situaţii excepţionale se iau măsuri excepţionale, dar actualele criterii sunt un pic forţate, iar termenul impus este destul de scurt”  spune preşedintele AJF Dolj, Horaţiu Stănescu.

20 de echipe au fost înscrise pentru sezonul 2020-2021 al Ligii a IV-a Dolj, care însă nu a mai început, din cauzele cunoscute.

Anul trecut, Liga a IV-a Dolj s-a întrerupt o dată cu toate competiţiile fotbalistice din ţară şi nu s-a mai reluat, fiind desemnată pentru a participa la barajul de promovare echipa care se afla pe prima poziţie în momentul stopării sezonului, respectiv Unirea Tricolor Dăbuleni.

FRF a decis miercuri ca AJF-urile să beneficieze de mai puţin de o lună de zile pentru a organiza un așa-zis campionat în care să desemneze o campioană. Aceste reprezentante județene vor juca în primă fază un prim baraj într-o singură manșă, iar învingătoarele vor merge la al doilea baraj, în dublă manșă, contra celor mai slabe echipe din Liga 3. Pe baza noului regulament, AJF-urile și AMFB-ul vor trebui însă să își anunțe reprezentanta la ”etapa I” până în data de 8 mai, la ora 24:00. Adică exact o lună începând de azi. Câștigătoarea va fi recunoscută de FRF și acceptată la baraj doar dacă va participa într-o competiție cu minimum 4 echipe în componență și să aibă șapte jocuri disputate.