În comunele Coșoveni, Ghercești și Mischii se deschid noi ghișee de evidența persoanelor

0
901

Începând  de luni, 12 aprilie a.c, în comunele Coșoveni, Ghercești și Mischii se deschid noi ghișee de evidența persoanelor, care vor funcționa în sediile Serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor din aceste localități. Ghișeele vor avea program zilnic, între orele 08.30-15.30, la acestea se pot depune cereri de eliberare  acte de identitate, cereri pentru stabilirea reședinței și de aici vor fi eliberate  acte de identitate, persoanelor care locuiesc în aceste localități.Deschiderea acestor ghișee este rezultatul interesului constant și a unei colaborării eficiente dintre autoritățile publice locale cu Consiliul Județean Dolj reprezentat prin Direcția Publică Comunitară de Evidență a Persoanelor Dolj și a fost posibilă datorită specializării și autorizării personalului încadrat la aceste servicii. “Folosim acest prilej pentru a informa cetățenii că problema emiterii cărților de identitate în termenul legal este în continuare nerezolvată, este cauzată de lipsa materialelor necesare pentru emiterea acestui document, iar rezolvarea acesteia este de competența exclusivă a Direcției Pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Afacerilor Interne.”, a precizat Marin Stănică, directorul executiv al Direcţiei Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor Dolj.

În perioada 24-31.03.2021  activitatea de tipărire a cărților de identitate a fost chiar întreruptă iar din data de 01.04.2021, s-au produs în medie 35 cărți de identitate pe zi, în condițiile în care zilnic se primesc mai mult de 200 cereri iar alte câteva mii, au depășit 30 de zile de când au fost depuse. “Pentru cei care se află în situații deosebite, au nevoie de act de identitate și nu mai pot aștepta până se rezolvă problema cu emiterea cărților de identitate, îi informăm că pot reveni la serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor de unde pot obține carte de identitate provizorie în aceeași zi sau cel mult în ziua următoare. În cazul în care din diferite motive nu pot obține acest document de la serviciile locale,  se pot prezenta la ghișeele Direcției Publice Comunitare de Evidență a Persoanelor Dolj care funcționează la etajul clădirii centrului Comercial ,,Auchan Craioviţa”…”, a mai spus Marin Stănică.

Informaţii suplimentare  privind documentele necesare obținerii actelor de identitate, dar și altele, pot fi obţinute telefonic sau la sediul acestor ghișee:

  • În comuna Coşoveni, ghișeul va funcționa la parterul imobilului situat în satul Coşoveni,

str.Şcolii nr.12 bl.A, sc.1, apt.1- tel/fax 0251457186.

  • În comuna Gherceşti ghișeul va funcționa în incinta sediului Primăriei comunei Gherceşti,

sat.Gherceşti, strada Eroilor nr.107 – tel/fax:0251450580;

  • În comuna Mischii ghișeul va funcționa în incinta sediului Primăriei comunei Mischii, sat

Mischii, strada Eroilor nr.5 – tel/fax: 0251450194;