Aproape 4.000 de clienţi Provident România au solicitat amânarea la plată a ratelor de la începutul pandemiei

0
579

Aproape 4.000 de clienţi Provident România au solicitat amânarea la plată a ratelor de la începutul pandemiei şi până în 15 martie 2021 în baza actelor normative emise de Guvern, conform unui comunicat al companiei. Potrivit sursei citate, în total, amânarea la plată a ratelor în baza ordonanţelor de urgenţă a fost implementată pentru aproape 2.700 de contracte şi 215 contracte au primit păsuire în baza politicii interne de amânare la plată a ratelor a Provident.

Provident Financial România face parte din grupul britanic International Personal Finance (IPF), cel mai mare furnizor de credite la domiciliu din lume. Grupul are 1,7 milioane de clienţi în 9 ţări din Europa, precum şi în Mexic şi Australia. IPF este unul dintre cei mai mari angajatori britanici din Europa Centrală şi de Sud-Est şi companie internaţională listată la Bursa din Londra. Din 2006, Provident a investit în România peste 325 de milioane de euro şi a contribuit la bugetul de stat cu taxe în valoare de peste 113 milioane de euro.