Reglementări în ceea ce priveşte activitatea profesorilor în perioada de vacanţă pascală

0
1424
Ministerul Educației a trimis inspectoratelor școlare lămuriri în privința felului în care cadrele didactice intră sau nu în concediu, în perioada vacanței de primăvară. Adresa nr. 1.970 a Direcției Generale Învățământ Preuniversitar din 31.03.2021 prevede modul în care profesorii își vor lua concediu în perioada 12 – 29 aprilie 2021, informează edupedu.ro.

Potrivit reglementărilor în vigoare, cadrele didactice au dreptul la 62 de zile de concediu de odihnă, iar aceste zile se pot lua doar în perioada vacanțelor.

În perioada 12 – 29 aprilie sunt 13 zile lucrătoare.

În documentul de la minister sunt prevăzute trei categorii de profesori: cei care au ore la clasele terminale, cei care nu au ore la clasele terminale și educatorii.

„La programarea concediilor se vor lua în considerare următoarele aspecte:

  1. Cadrele didactice care au în încadrare clase a VIII-a, a XII-a zi și a XIII-a seral și/sau frecvență redusă, în perioada 12 – 29 aprilie 2021, vor fi în activitate. Și, la cerere, aceste cadre didactice pot fi programate în concediu de odihnă doar în zilele în care nu desfășoară activități didactice la aceste clase;
  2. Cadrele didactice care nu au în încadrare clase a VIII-a, a XII-a zi și a XIII-a la seral și/sau frecvență redusă vor fi programate în concediu de odihnă, în perioada 2 aprilie – 4 mai 2021;
  3. Cadrele didactice din învățământul preșcolar vor fi programate în concediu de odihnă, în perioada 2 aprilie – 4 mai 2021, în situația în care unitățile de învățământ în care sunt încadrate nu organizează activități educative cu copiii, cu prezență fizică, conform punctului 5 al art. 2 din OMEC nr. 3125/2020 privind structura anului școlar 2020 – 2021, cu modificările și completările ulterioare.
În perioada 2 aprilie – 4 mai 2021, vor fi în activitate:

Cadrele didactice nominalizate în comisiile stabilite prin decizia ale directorilor unităților de învățământ, care în această perioadă au planificate activități (de exemplu: înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, desfășurarea anchetei sociale în vederea includerii elevilor în programul „Euro 200”, ș.a.); Cadrele didactice a cărui prezență se impune în unitatea de învățământ de exemplu: asigurarea continuității la conducerea unității de învățământ, prezența la ședințele consiliului de administrație stabilită în baza actelor normative în vigoare și altele; Cadrele didactice din cadrul CJRAE/CMBRAE implicate în activitățile de evaluarea dezvoltării copiilor în vederea înscrierii la clasa pregătitoare; Cadrele didactice din cluburile sportive școlare implicate în organizarea și desfășurarea competițiilor sportive, precum și caietul de didactice din unitățile conexe implicate în organizarea și desfășurarea activităților deja programate. Aceste cadre didactice vor fi programate în concediu de odihnă în zilele în care nu sunt implicate în activități de tipul celor menționate anterior”, potrivit documentului trimis inspectoratelor.