“U” Craiova solicită test antidoping la meciul cu FCSB

0
1137

Derby-ul FCSB – Universitatea Craiova se joacă duminică, de la ora 20.30, pe Arena Naţională. Cu două etape înaintea terminării sezonului regular, FCSB este lider, cu 7 puncte în faţa Craiovei, ocupanta locului 3. Oficialii vicecampioanei au preluat modelul celor de la Dinamo şi au solicitat teste antidoping pentru partida de duminică, dar şi teste antidoping la complexul de antrenament al celor de la FCSB, în Berceni.

După ce au jucat un amical cu Farul în week-end-ul trecut, câştigat cu 2-0, elevii lui Marinos Ouzounidis au săptămâna aceasta cât un antrenament zilnic, în cadrul cantonamentului din Lunca Jiului. Sâmbătă este prevăzută plecarea către Capitală, care va fi efectuată cu avionul, renunţându-se la deplasarea cu trenul. Tradiţia le este nefastă oltenilor în duelurile cu FCSB, ei câştigând numai de două ori în ultimii 7 ani. În tur, FCSB s-a impus pe “Ion Oblemenco”, scor 2-0.