Doljul şi Vâlcea deţin jumătate din efectivul regional de salariaţi

0
367

La sfârşitul lunii noiembrie 2011, efectivul salariaţilor din Regiunea de Dezvoltare Sud – Vest Oltenia reprezenta 8,1% din nivelul naţional, potrivit dateor înregistrate la nivelul Direcţiei Regionale de Statistică (DRS) Dolj. În aceeaşi perioadă, efectivul salariaţilor din economia Regiunii de Dezvoltare Sud – Vest Oltenia a fost de 372.158 de persoane, cu 649 persoane mai mult decât la sfârşitul lunii noiembrie 2010. “În judeţele Dolj şi Vâlcea era concentrat 53,1% din efectivul regional de salariaţi. Din totalul salariaţilor, 59,1% îşi desfăşoară activitatea în cadrul serviciilor, 38,7% în industrie şi construcţii şi doar 2,2% în agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi pescuit. Rata şomajului în Regiunea de Dezvoltare Sud – Vest Oltenia, respectiv 7,5%, s-a situat peste nivelul ratei şomajului la nivel naţional, care este de 5,1%. În Regiunea de Dezvoltare Sud – Vest Oltenia, la sfârşitul lunii noiembrie 2011, se aflau 69.131 şomeri, 30.421 persoane fiind femei”, a precizat ec. Mariana Tănase (foto), directorul DRS Dolj.

În teritoriu, cea mai mare pondere a şomerilor a fost deţinută de judeţul Dolj (38,2%), fiind urmat de Olt (17,1%), Gorj (16,1%), Mehedinţi (16,0%) şi Vâlcea (12,6%). Cele mai multe persoane şomere de sex feminin, înregistrate la sfârşitul lunii noiembrie 2011, au fost în judeţul Dolj (37,6%), iar cele mai puţine în judeţul Vâlcea (13,5%). Rata şomajului a fost, la sfârşitul lunii noiembrie 2011, de 7,5%, distribuţia şomerilor diferenţiată pe sexe fiind de 56,0% – bărbaţi şi 44,0% – femei, în corespondenţã cu populaţia activă civilă, imprimând o rată a şomajului de 7,8% pentru bărbaţi şi de 7,2% pentru femei.