Lumina între Biblie și Știință

0
1619

În cadrul proiectului „Stagii de practică inovative şi interdisciplinare”, proiect co-finanțat prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, Departamentul de Fizică, în parteneriat cu Facultăţile de Teologie, Litere, Ştiinţe Sociale, Medicină şi Farmacie, a organizat ieri, evenimentul online, intitulat “Lumina – O abordare interdisciplinară”. Activitatea a fost susţinută şi de Parohia ortodoxă română “Sfântul Apostol Andre şi Sfântul Ierarh Materne” din Belgia; Institut de Théologie Orthodoxe “Apôtre Paul”  – Bruxelles şi Centrul Ortodox de Studii și Cercetare „Dumitru Stăniloae”, Paris. Invitatul special a fost preotul Constantin Pogor. Cei care au moderat evenimentul, ce s-a dorit a fi unul interactiv, având un caracter interdisciplinar, au fost tinerii jurnalişti de la Tele U şi studenţii de la Jurnalism.

Milena Popescu, studentă anul II, specializarea Fizică medicală, a făcut prima prezentare, în cadrul căreia a explicat ce este luminia, dar pe bază de date ştiinţifice. Expunerea ei a fost completată şi de o pledoarie pentru Fizică,  mai exact, pentru frumuseţea legilor fizicii. L-a rândul său, părintele Constantin Pogor Lumina dintr-o altă perspectivă, aşa cum este ea descrisă în textele biblice. Totodată, a vorbit despre rolul și semnificația luminii pentru creștinism, a explicat ce este lumina creată și necreată. „Este o minunăție să oferim raze de lumină, prin zâmbet putem să le oferim”, a spus părintele Pogor.

Din zona sociologiei, au venit cu informații de la studentele din anul II, licență, Ana-Maria Iacob și Adriana Stănescu. Tema abordată a fost „Calitatea locuirii – comunități marginalizate – accesul la electricitate”. Adriana Stănescu a susţinut că „16% din populația lumii, adică în jur de 1,2 miliarde de oameni, încă trăiesc fără acces la electricitate (Africa, Sudul Asiei)”. Ana-Maria Iacob a vorbit despre situația din România „În total, 2.244 de comune din România au îndeplinit criteriile pentru a fi considerate drept zone rurale marginalizate, iar în acestea locuiesc 564.000 de oameni”. Mai mult de atât, în acele zone rurale „oamenii trăiesc în locuințe supraaglomerate și/sau nu au acces la apă sau la curent electric” a precizat studenta.

Fenomenele optice atmosferice au fost prezentate de către Tudor Alexandrescu, student în anul I, licență, specializarea Fizică medicală. Inițial, studentul a vorbit despre lumina din punct de vedere fizic, apoi a explicat în ce constau următoarele fenomene: reflecție, refracție, dispersie, difracție etc.

Alţi doi studenţi, anul III, de la Teologie au abordat lumina, tot din perspectivă biblică, dar fiecare cu diverse particularităţi. De exemplu, Valentin-Daniel Cornescu a subliniat faptul că „în teologia spiritualității ortodoxe, lumina ocupă un loc central, făcând prin nuanțele și conținuturile ei o multitudine de referințe la realitățile teologice existente”. Iar Nicușor-Adrian Neacșu a analizat lumina din perspectiva biblică și dogmatică, perspectiva științifică și perspectiva modernă.

Tot din zona fizicii medicale, Georgeta Neamțu, studentă în anul III, a vorbit despre generarea razelor X, aplicații ale razelor X în fizica medicală, precum şi despre absorbția razelor etc.

Şi pentru că lumina are un rol extrem de important în Medicină, Ana Maria Grozăvescu și Raluca Rîșniță, studente în anul V, specializarea Farmacie, au pregătit „Utilizarea luminii în medicină, unealtă de investigare și tratament”. „Lumina este esențială pentru menținerea sănătății și prevenirea bolilor” a afirmat Ana Maria Grozăvescu. Ulterior, studenta a vorbit despre razele infraroșii, lumina vizibilă, laser si utilizarea acestora în medicină. Despre radiația ultravioletă, radiația X, radiația Gamma, a vorbit RalucaRîșniță. Apoi, studenta a explicat ce este și cum lucrează tomografia cu emisie de pozitroni (PET).

PATRISIA LISOVSKI, Jurnalism, I, UCV