Ziua Mondială a Zonelor Umede, sărbătorită la Biblioteca Judeţeană

0
412

Sărbătorită astăzi la nivel mondial, Ziua Zonelor Umede reprezintă o bună oportunitate de subliniere şi conştientizare a rolului şi beneficiilor acestora. În urmă cu 41 de ani, se semna la Ramsar, în Iran, Convenţia asupra Zonelor Umede, tratat interguvernamental care stabileşte cadrul acţiunilor naţionale şi cooperării internaţionale pentru conservarea şi utilizarea raţională a zonelor umede şi a resurselor pe care acestea le oferă. Pentru a marca acest eveniment, Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman” organizează astăzi, începând cu ora 13.45, la American Corner, o dezbatere la care vor participa atât reprezentanţi ai Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Craiova, cât şi elevi  de la Colegiile Naţionale “Carol I” şi “Fraţii Buzeşti”, care vor discuta despre importanţa protejării mediului.