Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de ninsori moderate cantitativ pentru 15 judeţe din jumătatea de sud a ţării şi Municipiul Bucureşti, precum şi o informare de ninsori şi vânt puternic în zona Munteniei şi a Olteniei.
Astfel, în intervalul 10 martie, ora 3:00 – 11 martie, ora 6:00, în Oltenia şi în cea mai mare parte a Munteniei, precum şi în zona Munţilor Banatului, în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură, temporar vor fi mai ales ninsori însemnate cantitativ (20…30 l/mp) şi se va depune strat de zăpadă, local consistent.
Judeţele care se vor afla sub Cod galben sunt: Argeş, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Giurgiu, Ilfov, Ialomiţa, Mehedinţi, Olt, Prahova, Teleorman şi Vâlcea.