După alegerile locale, urmate de cele parlamentare –cel puţin la Dolj- aerul a rămas în continuare apăsător, în multe localităţi, ca deasupra unui câmp de luptă. Se trăieşte din resentimente. Lupta politică, parcă, nu s-a încheiat şi o mânie bolnavă se face în continuare resimţită. Se vor găsi destui care să caute acestei epidemii de bilă galbenă justificări contextuale. Enervată la maximum sau poftim excesiv, e de altfel toată ţara. Mânia e o recţie mecanică, monotonă şi inadecvată la disfuncţiile curente ale comunităţilor locale şi ale semenilor. Mânia evacuează reflexia şi înlocuieşte corectura prin anateme. Ce se întâmplă la Valea Stanciului, de la o vreme, nu e un caz izolat, din păcate. Pe scurt lucrurile stau în felul următor: Ionel Ovidiu Gângioveanu a câştigat alegerile locale, pentru un nou mandat, cu un scor confortabil, devansându-şi principalii contra-candidaţi (Elena Vârdol –PNL, Vlad Alexandru – Pro România şi Ghorghe Lăzărescu – ALDE). N-a apucat să-şi savureze succesul –rivalităţile locale sunt teribile- fiindcă s-a trezit imediat înştiinţat printr-un ordin al prefectului de Dolj de încetare a mandatului, ordin pe care l-a contestat cu câştig de cauză la Tribunalul Dolj. În timpul suspendării, adversarii politici au reuşit să-şi numească viceprimarul dorit. Mai mult n-au izbutit. Dar şicanele n-au încetat. Echipe succesive de control şi verificare din partea Prefecturii Dolj, AJOFM, AJPIS, Evidenţa Populaţiei, Poliţiei, Finanţelor Publice, Pompieri, au purces la verificări amănunţite, perturbând într-un fel orice activitate firească a unei primării de comună. Controalele în cascadă au lăsat impresia că „marea” primărie din Valea Stanciului, supusă anul trecut obişnuitului control de gestiune al Curţii de Conturi, face trafic… de droguri. Dacă admitem ca fireşti suspiciunile reprezentantului guvernului în teritoriu, Nicuşor Roşca, privind activitatea primarului din Valea Stanciului, nu putem înţelege extensia tracasării şi în egală măsură riscurile unei asemenea vânători de vrăjitoare. Despre demersurile întreprinse împotriva primarilor din Terpeziţa şi Filiaşi nu mai spunem nimic deocamdată, fiindcă acţiunile în justiţie, înţelegem, continuă. Problema de fond este alta: nu cumva se exagerează iraţional? Nu cumva se alimentează o boală sufletească, o voluptate morbidă, irigată de o sfântă ură specifică unei alte perioade istorice? Se va schimba într-o bună zi, mai devreme sau mai târziu actuala putere şi atunci, viitorul reprezentant al guvernului în teritoriu va fi potenţat să acţioneze identic, împotriva unor aleşi locali dintr-o altă familie politică, decât cea din care face parte. Nu îţi poţi face din ura politică, detestarea adversarilor politici, un mod de viaţă. Pe vremuri, lumea se scula şi se culca făcând o rugăciune. E mult de atunci. Dar să te scoli şi să te culci cu maxilarele încleştate să fii locuit neîncetat de proiectul demolării prin false lucidităţi, să cauţi mereu strategia optimă a linşării, trebuie să fie cumplit. O spun fără ipocrizie, îi compătimesc pe cei cu asemenea îndeletniciri. Ura politică, şi pe bază de prostie, sau dintr-un amestec mucegăit de vanitate şi aroganţă, şi poate şi alte ingrediente, probează o lipsă de criterii ce afectează ţesutul viu al oricărei comunităţi. Nu e în regulă ceea ce se întâmplă, şi „retorsiunea” chiar s-ar putea întâmpla într-o bună zi, la dimensiuni fel de aberante.
