Cupa Africii pe Naţiuni – Coasta de Fildeş a calificat Sudanul în sferturi

0
466

Reprezentativa Coastei de Fildeş a învins Angola cu 2-0 la Malabo, şi cu maximum de puncte a câştigat grupa B la Cupa Africii. Deşi şi-a menajat jucătorii de bază, inclusiv Drogba, Yaya Toure, Zokora, Gervinho sau Kalou, naţionala ivoriană s-a impus lejer în faţa angolezilor, care aveau nevoie de un gol pentru a accede în faza următoare. Fundaşul Galatei, Eboue (33) şi jucătorul lui Vitesse, Bony (65) au marcat pentru „Elefanţi”, care astfel au ajutat Sudanul să se califice în sferturi datorită golaverajului, superior celui al Angolei, meciul direct terminându-se egal, 2-2. Sudanezii au câştigat cu 2-1 partida cu Burkina Faso, disputată pe stadionul din Bata prin dubla lui Eltaib Ibrahim (33, 80), respectiv Quedraogo (90+7). Clasamentul final al grupei B: 1. Coasta de Fildeş 9p (golaveraj 5-0), 2. Sudan 4p (4-4), 3. Angola 4p (4-5), 4. Burkina Faso 0p (2-6). În sferturile de finală Coasta de Fildeş va întâlni una dintre gazdele turneului, Guineea Ecuatorială, sâmbătă, de la ora 21, la Malabo. Într-un alt sfert de finală, Zambia şi Sudan vor juca tot sâmbătă, de la ora 18, pe arena din Bata. Aseară s-a încheiat şi grupa C, cu meciurile Gabon – Tunisia şi Niger – Maroc, Gabon şi Tunisia fiind deja calificate în sferturi, astăzi urmând să se decidă adversarele lor, după partidele din grupa D: Botswana (0 puncte) – Mali (3) – ora 20 (Libreville) şi Ghana (6) – Guineea (3) – ora 20 (Franceville).