Exerciţiu de intervenţie, executat de ISU Dolj

0
508

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al judeţului Dolj a desfășurat , pe 23 februarie, un exercițiu cu forțe și mijloace în teren la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie”Victor Babeș” Craiova.

Conform scenariului, la etajul 5 al clădirii corp B s-a produs un incendiu. După cum știm acest spital este spital COVID, iar etajul 5 la momentul exercițiului este pe cod verde. Personalul de pe locul de muncă anunță evenimentul la Numărul Unic 112 și asigură prima intervenție până la sosirea echipajelor specializate, concomitent cu evacuarea pacienților. La sosirea pompierilor, care s-au deplasat la locul evenimentului cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță tip B, un ATPVM și o autospecială de salvare și intervenție la înălțime,incendiul se manifestaîntr-unul din saloane, cu posibilități de propagare la întregul etajul.  Din datele furnizate de personalul cu atribuții în organizarea intervenției la locul de muncă, în interior exista o persoană surprinsă de incendiu, acesta fiind salvată la timp de forțele specializate cu autospeciala de salvare și intervenție la înălțime. Principalele obiective ale exercițiului au fost: verificarea modului de organizare a evacuării și a primei intervenții de către personalul de pe locul de muncă, antrenarea personalului din serviciile profesioniste pentru situații de urgență și a personalului de pe locul de muncă,precum și verificarea traseelor, zonelor de amplasare a tehnicii de intervenție în cazul producerii unui incendiu.