Un pas mare din inima Olteniei spre epoca modernă a românilor, așa poate să fie văzut peste veacuri momentul organizatoric al Revoluției conduse de Tudor Vladimirescu, înfăptuit în februarie 1821, la Țânțăreni. De aici a pornit marșul spre București. Poate că astăzi localitatea nu mai atrage atenția călătorului grăbit, dar în acea perioadă asigura cele mai favorabile poziții strategice și era un loc important de trecere a Jiului spre Mehedinți, fiind punctul de conflență al unor importante ape și intersectare a drumurilor dinspre nord spre sud cu cele dinspre est spre vest.
Amplificarea mișcărilor de eliberare națională și socială a sârbilor, bulgarilor și grecilor de la începutul secolului al XIX-lea, a apropiat valul revoluționar de granițele Principatelor Române. Nucleul de armată națională, denumit în documentele vremii „Adunarea Norodului”, după lansarea Proclamației de la Padeș în 23 ianuarie/4 februarie, se deplasează spre București, răzvrătind poporul Olteniei, cu intenția de a face „tabără pregătitoare” la Craiova.
Prima fază a revoluției a fost un marș triumfător al lui Tudor Vladimirescu și al pandurilor porniți din Tismana și Padeș, cărora li s-au alăturat țărani din satele mehedințene și gorjene.
Organizarea militară de la Țânțăreni
În perioada 4/16 februarie – 28 februarie/12 martie 1821, la Țânțăreni se săvârșește organizareaarmatei și pregătirea acțiunilor militare viitoare, cu gândul mărturisit al lui Tudor Vladimirescu de a conduce Adunarea la București. Craiova fiindu-i ostilă și temându-se de trădare, oastea pandurilor, în vederea concentrării, instruirii și organizării militare a participanților la revoluție, s-a instalat la Țânțăreni, localitate situată la contactul dealurilor cu câmpia, într-o regiune cu bune posibilități de comunicații și de aprovizionare, care permitea, în cazul unui atac masiv numeric, o retragere activă „pe aliniamente succesive spre regiunea muntoasă”.
„Documentul-program, intitulat Cererile norodului românesc, definitivat în cursul lunii februarie, preconiza, printre altele, și formarea unei armate naționale. Cu toate că în document se avea în vedere modernizarea societății românești, din motive de strategie, nu s-a subminat total puterea economică și politică a boierimii care, de fapt, în ultimă instanță, l-a desemnat conducător pe Tudor. Solidarizarea tuturor forțelor interne pentru înlăturarea dominației turco-fanariote a determinat limitarea caracterului social al revoluției, avându-se în vedere că începuseră acțiuni violente ale țăranilor împotriva clasei boierești”, ne-a precizat cercet. șt. III, dr. Loredana Maria Ilin-Grozoiu, purtătorul de cuvânt al Institutului de Cercetări Socio-Umane „C. S. Nicolăescu-Ploșor” al Academiei Române.
Staționarea lui Tudor la Țânțăreni „a fost dictată din considerente economice, politice și diplomatice”. Adunarea norodului, care număra 4.000 de panduri și 500 de arnăuți, comandați de Hagi Prodan și Dimitrie Macedonski, a primit o organizare modernă: infanterie, cavalerie și artilerie. Infanteria era organizată „în polcovnicii de 1000 de oameni“ ce erau subîmpărțite în căpitănii, în număr de 10. Cavaleria era organizată, la trupele de arnăuți, în căpitănii, fiecare cu circa 200 de oameni. Armamentul era variat, inclusiv 2 tunuri (unul defect, reparat la București). Aici, slugerul Tudor „a făcut oaste românească cu arme, lănci, furci dă fier și securi”. În continuare, s-a acordat atenție întăririi mănăstirilor fortificate și ocupate de panduri: Crasna, Polovragi, Horezu, Bistrița și Cozia.
Organizarea armatei revoluționare întreprinsă sub conducerea lui Tudor a valorificat tradițiile autohtone și a confirmat calitățile comandantului, care a știut să insufle încredere și să atragă masele în sprijinul revendicărilor revoluționare.
„Poporul nu cere altceva decât numai o dreptate”
Din tabăra de la Țânțăreni s-a întins stăpânirea lui Tudor prin „alte județe de prin prejur“. Ambasadorul Marii Britanii pe lângă Poartă, Strangfort Percy Clinton, precum și consulul austriac, Fleischhackl von Hakenau, comparau nucleul armatei lui Tudor „cu un bulgăr de zăpadă care are aparența de a se transforma într-o lavină“. Țăranii „alergau în masă în jurul său numindu-l Tudor vodă sau Principele Tudor“. În oastea revoluționară se găseau și cete înarmate venite din munți (haiduci), precum și români din Transilvania. Totodată,în oaste se întâlneau panduri, târgoveți, țărani clăcași, moșneni, dar și boiernași (neamuri, mazili căminari, vătafi de visterie etc.) veniți în număr mare din județul Mehedinți, apoi din Dolj, Gorj și Vâlcea.Alături de Tudor se aflau și viitorul comandant al artileriei, Ienache Cacalețeanu, inginerul Lazăr, precum și alte persoane specializate în amenajări genistice cum a fost inginerul Frans Clinger.
Staționarea în tabăra de la Țânțăreni a fost folosită de Tudor, pe de o parte, pentru recrutarea de noi oșteni și fortificarea în continuare a întregii Oltenii, iar pe de altă parte, pentru clarificarea înțelegerilor purtate cu Divanul Țării Românești și marii boieri din Craiova. Tratativele au fost purtate de Pavel Macedonski prin trimiși speciali (Nicolae Văcărescu, eteristul Constantin Samurcaș). Din tabăra de la Țânțăreni, Tudor a căutat „să supună sau să colaboreze cu celelalte forțe armate aflate la Craiova” după cum arată I. P. Liprandi. De aici s-a perfectat înțelegerea cu cârc-serdarul județului Dolj, Ioan Solomon, comandantul a 600 de panduri călări.
Din tabăra de la Țânțăreni, Tudor s-a adresat la 4 februarie Divanului cerând boierilor să devină patrioți spre a scăpa țara de greutăți. A doua zi, la 15 februarie, Tudor trimite boierilor din București revendicările norodului românesc.
În această etapă a revoluției Tudor Vladimirescu a așteptat hotărârile sultanului și deslușirea poziției țarului Rusiei și împăratului Austriei, celor doi monarhi ai vremii cărora le trimisese „memorii în care solicita înțelegere și sprijin diplomatic pe lângă sultan”.
Workshop online organizat de Institutul Academiei Române
Pentru a marca importanța organizării revoluționare din februarie 1821, Institutul de Cercetări Socio-Umane „C. S. Nicolăescu-Ploșor” al Academiei Române organizează, în data de 25 februarie a.c., o dezbatere științificădedicată aceste etape a revoluției conduse de Tudor Vladimirescu. În condițiile sanitare actuale aceasta se va desfășura online și va fi coordonată de prof. univ. dr. Cezar Gabriel AVRAM și prof. univ. dr. Dinică CIOBOTEA. Organizatorii propun subiecte de interes, care privesc momente și acțiuni desfășurate, în principal, în luna februarie a anului 1821: drumul revoluționarilor de la Padeș la Tânțăreni pe Valea Motrului; Organizarea militară a revoluționarilor la Țânțăreni; satele de pe raza comunei Țânțăreni legate de Adunarea norodului și Tudor Vladimirescu din februarie 1821; începutul marșului spre București.
Cu privire la „cazul de la Benești – Vâlcea”, cercet. șt III dr. Narcisa Maria Mitu, care va participa la acest eveniment, ne-a prezentat dimensiunea faptelor petrecute în urmă cu 200 de ani: „Boierii Otetelișeni, s-au retras la Benești, unde își construiseră în timp case care puteau să le asigure apărarea. Aici au înfruntat la adăpostul meterezelor un grup de arnăuți și eteriști desprinși din oastea lui Tudor. S-au predat după ce li s-a promis că le este cruțată viața. Bunurile boierilor și biserica au fost jefuite, iar salvarea lor s-a datorat lui Tudor care a intervenit direct. Răufăcătorii au fost judecați rapid, iar căpitanii Iova și Ienciu pedepsiți cu tăierea capului. Judecata lui Tudor se întemeia pe un principiu fundamental, anunțat de la început: ridicarea la luptă pentru dreptate, iar nu pentru jefuire! Atitudinea sa față de oștenii nedisciplinați a fost comparată cu procedeele asemănătoare de menținere a disciplinei de către Napoleon în campania din Italia”.
