Crin Antonescu vine la Craiova

2
533

După mai multe discuţii, venirea preşedintelui Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu, la Craiova e o certitudine. Preşedintele PNL Craiova, Cristina Calangiu, a anunţat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă la sediul partidului, că vineri, 25 martie, la Casa Studenţilor va avea loc întâlnirea cu liderul formaţiunii liberale.

Crin Antonescu

„Pentru organizaţia judeţeană PNL, subiectul săptămânii este vizita preşedintelui PNL, Crin Antonescu. Discuţiile pentru a fixa vizita se derulează de mai mult timp, dar am preferat să ne abţinem de la a face anunţul până nu am fost siguri că evenimentul va avea loc. Acum suntem în măsură să spunem că vineri, 25 martie, Crin Antonescu va ajunge la Craiova pentru întâlnirea cu membrii filialei municipale şi a celei judeţene ale PNL, dar şi cu cetăţeni ai Craiovei şi ai Doljului. Întâlnirea va avea loc la Casa Studenţilor, la ora 17.00”, a anunţat Cristina Calangiu.

Liderul PNL vine să ia pulsul în teritoriu

La mai puţin de o săptămână de la semnarea protocolului Uniunii Social Liberale la nivelul judeţului Dolj, între liderii judeţeni ai celor trei formaţiuni politice, prin care s-a decis, între altele, numirea unui candidat unic pentru funcţia de primar al municipiului Craiova, se pare că venirea liderului PNL are legătură şi cu liberalii care şi-au anunţat intenţia de a candida la Primăria Craiova din partea USL, fiind cel mai probabil interesat de potenţialul acestora în raport cu ceilalţi candidaţi. „Suntem printre primele filiale din ţară vizitate de preşedintele Crin Antonescu şi acesta este un lucru important, mai ales că deja de o lună suntem într-o campanie de susţinere a mai multor persoane, în vederea sondajului  prin care se va desemna candidatul la Primăria Craiovei”, a mai spus preşedintele PNL Craiova.

 

2 COMENTARII

Comments are closed.