Mai multe persoane reţinute de poliţişti, pentru comiterea unor infracţiuni

0
499

Poliţiştii doljeni au reţinut, ieri, 25 ianuarie, mai multe persoane, pentru comiterea mai multor infracţiuni, de la furt calificat până la tâlhărie. cercetările îşi urmează cursul.

Astfel, poliţişti din cadrul Secției 6 Poliţie Craiova au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 47 de ani, din comuna Ișalnița, bănuit de comiterea a două infracțiuni de furt calificat. Din cercetările efectuate de oamenii legii, cel în cauză ar fi sustras, în perioada 28 decembrie – 03 ianuarie 2019, patru acumulatori de la două camioane parcate pe “Calea Severinului”, din Craiova, în parcarea amenajată în vecinătatea unei societăţi comerciale, iar în noaptea de 05/06 ianuarie 2020, ar fi sustras un telefon mobil dintr-o sală de jocuri de noroc din localitate. În urma probatoriului administrat de poliţişti, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Dolj. În cursul acestei zile urmează să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Nu lipseşte tâlhăria

În aceeaşi zi, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Segarcea au identificat şi reţinut o tânără de 26 de ani, cetăţean spaniol, care locuieşte fără forme legale în comuna Gângiova, sat Comoşteni, bănuită de comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată, la comiterea căreia ar fi participat şi un adolescent de 16 ani, din Galicea Mare, care locuieşte locuieşte fără forme legale în comuna Gângiova, sat Comoşteni şi care a fost azi, 26 ianuarie, reţinut de poliţişti. Din cercetările efectuate de poliţişti, cei în cauză ar fi pătruns, în noaptea de 23/24 ianuarie a.c., în locuinţa unei femei de 74 de ani,  din comuna Gângiova, sat Comosteni, de unde, prin constrângere, ar fi sustras suma 700 lei. Ieri, tânăra a fost identificată de poliţişti şi condusă la sediul secţiei pentru cercetări iar în urma probatoriului administrat a fost reţinută pentru 24 de ore, fiind introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Dolj. Adolescentul de 16 ani, care iniţial s-a sustras de la cercetări, a fost depistat în dimineaţa acestei zile, 26 ianuarie, pe raza satului Comoşteni şi condus la sediul secţiei pentru audieri. După administrarea probatoriului, cel în cauză a fost a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Dolj. În cursul acestei zile, cei doi urmează să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă

Adolescent reţinut de poliţişti

 Ieri, 25 ianuarie, poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie Craiova au reţinut pentru 24 de ore un adolescent de 16 ani, din Craiova, bănuit de comiterea a trei infracţiuni de conducerea unui vehicul fără permis. Din cercetările efectuate de poliţişti, cel în cauză, în perioada decembrie 2020-ianuarie 2021, a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism prin Craiova deşi nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma probatoriului administrat de poliţişti, adolescentul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Dolj. În cursul acestei zile, urmează să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.