Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prezent în Dolj, a promis programe de împăduriri

0
752

Astăzi, la sediul Prefecturii Dolj ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos a susţinut o conferinţă de presă, în care a vorbit despre campania de împăduriri la nivel naţional, cu precădere la sudul ţării, în speţă Doljul, zonă intens deşertificată. Alături de el a fost, pe lângă prefectul judeţului Dolj, Nicuşor Roşca, şi ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ionel Ciucă, care este şi senator de Dolj, cel de la care a plecat acest demers. Au fost în sală şi senatorul de Dolj Ştefan Stoica, şi deputatul de Dolj Nicolae Giugea, precum şi secretarul de stat în MAP, Gelu Puiu, alături şi de şefii Serviciilor deconcentrate judeţene aflate în subordinea ministerului. S-au discutat multe, dar un fel de vorbe fără fond, fără a fi oferite, referindu-ne la deşertficare, soluţii concrete, iar despre poluare , problemă adusă în discuţie de ziarişti, ministrul Tanczos a lăsat rezolvarea în suspensie.

Însoţit de secretarul de stat din Ministerul Mediului , Apelor şi Pădurilor, Gelu Puiu, ministrul de resort, Barna Tanczos, a venit în Dolj, pentru a vedea cum se prezintă situaţia în ceea ce priveşte împăduririle, mai ales în zonele dispuse deşertificării, din sudul teritoriului. A fost însoţit şi de ministrul Apărării Naţionale,  Nicolae Ionel Ciucă, şi senator al judeţului, cel care a făcut demersul, precum şi de senatorul Ştefan Stoica  şi deputatul Nicolae Giugea. În cursul primelor ore ale dimineţii, oficialităţile au luat contact cu situaţia din judeţ, apoi, după concluzii preliminare, au apărut în faţa reprezentanţilor mass – media. Declaraţiile sunt unele fade, fără nimic concret. “Este o problemă la nivel naţional, iar aici, în sudul Doljului, este foarte dificilă. În această zonă, a fost, în anii dinainte, o agricultură performantă şi unde erau şi păduri, ca să nu mai vorbim de exploataţiile pomicole. Omul a distrus aceste realizări. De aceea, demersul fiind al d-nului Nicolae Ciucă, am venit în Dolj, pentru a se vedea cum poate fi rezolvată problema. Am avut o discuţie, în acest sens, şi cu prefectul Nicuşor Roşca, şi cu deputatul  Nicolae Giugea. Aici, la Dolj, avem nevoie de ceva mai mult, dar cel puţin până acum, se observă o bună practică. Oricum, va fi demarat un program pe zece ani, iar astăzi, (21 ianuarie – n.r.) vom merge la Poiana Mare şi la Călăraşi, pentru a discuta şi cu autorităţile locale şi cu agricultorii “, a precizat Tanczos.

Nicolae Ciucă: “La nivelul fiecărei localităţi trebuie identificate soluţiile”

Până aici, toate bune şi frumoase, numai că rezolvările par a fi făcute doar declarativ, cel puţin cum a menţionat ministrul MAP: “Vor fi fonduri asigurate pentru acest proces (fără a spune sursa de finaţare – n.r.),  dar trebuie o colaborare strânsă între autorităţile locale şi Prefectură, astfel încât să găsim soluţia optimă pentru rezolvare. Sunt în jur de 100.000 ha care necesită împăduriri, în Dolj, de aceea cerem conclucrarea între instituţii, pentru a identifica soluţiile cele mai bune  “. Iniţiatorul vizitei în Dolj a ministrului MAP a fost Nicolae Ciucă. Acesta a declarat: “Îi mulţumesc colegului meu că a ascultat problemele noastre şi a venit la Craiova, putând vedea la faţa locului cum stă situaţia. Este adevărat, la nivelul fiecărei localităţi trebuie identificate soluţiile. Există disponibilităţi şi instrumente pentru derularea programelor şi trebuie continuată împădurirea pe Dăbuleni – Sadova – Mârşani, iar la Poiana Mare – Ciuperceni – Desa tebuie început procesul. Sperăm într-o colaborare cu mediul universitar, dar aş dori o implicare mai mare a Comitetului tehnic, din cadrul Prefecturii Dolj, pentru identificarea soluţiilor”. Prefectul de Dolj, Nicuşor Roşca, a “preluat mingea ridicată la fileu” şi a precizat: “Mulţumim pentru această vizită şi pentru cele discutate, deoarece probleme sunt grave. Este nevoie, în această zonă a sudului, de împăduriri, fiind vorba de cca. 100.000 ha. Comisia tehnică din cadrul Prefecturii îşi va intensifica activitatea, chiar eu voi merge în teritoriu, pentru a discuta cu reprezentanţii administraţiilor publice locale, pentru a identifica toate căile de rezolvare “.

Groapa de gunoi de la Mofleni – subiect deschis

Odată terminată discuţia pe împăduriri, au început întrebările adresate de ziarişti. Cele mai multe au fost axate pe problema poluării, subiectul fiind deschis de Ştefan Stoica, senator de Dolj. “Despre programul de împăduriri, trebuie o conlucrare între Ministerul Agriculturii şi cel al Mediului, Apelor şi Pădurilor. Dar, să discutăm şi despre poluare, mai ales despre groapa de gunoi de la Mofleni. Este necesară o colectare selectivă a gunoiului şi trebuie găsită o altă locaţie pentru acel loc de depozitare a deşeurilor. Este , din punctul meu de vedere, şi o altă problemă, în ceea ce priveşte plata serviciilor către societatea care gestionează colectarea şi procesarea gunoaielor. Nu cred că este normal ca reprezentanţii primăriilor să se transforme în perceptori, care să încaseze banii pentru societatea comercială”, a spus Stoica. Cum a fost începutul, reprezentanţii mass – media şi-au început “tirul” asupra lui Barna, care a răspuns, atât cât ştia: “Nu ştiam foarte clar de toate aceste probleme, deoarece nu am avut toate datele. Dar, de aceea, voi cere o situaţie clară a ceea ce se întâmplă şi voi avea o discuţie şi cu d-na primar Lia Olguţa Vasilescu, pentru a identifica toate căile de soluţionare. Vă promit că, în foarte scurt timp, voi reveni la Craiova. Eu nu vrea decât să mergem pe calea legală, dar sunt convins că se va găsi o rezolvare”.