Barcelona – Kiel, finala Champions League la handbal masculin

0
676

FC Barcelona şi THW Kiel vor juca finala Ligii Campionilor la handbal masculin, marţi, de la ora 21.30. În Final Four-ul de la Koln, în prima semifinală, FC Barcelona a învins PSG, cu  37-32, după un meci pe care catalanii l-au avut permanent sub control. Francezii nu au contat pe superstarul Nikola Karabatic, accidentat, iar alţi doi jucători au fost scoşi din joc de coronavirus.

Cea de-a doua semifinală a fost dramatică. THW Kiel a trecut, după prelungiri, de Veszprem HC, cu 36-35. Nemţii au condus cu 5-6 goluri în prima parte, dar ungurii au revenit în repriza secundă şi au avut 4 goluri avans. Germanii au recuperat şi au condus cu un gol, însă după 60 de minute de spectacol şi dramatism scorul a fost egal. Cu norvegianul Sagosen de neoprit, deşi a avut prematur două eliminări, cu danezul Landin, invincibil între buturi, cu croatul Duvnjak inspirat în momentele importante, Kiel s-a impus în prelungiri şi a ajuns din nou în finală după 8 ani.

Barcelona şi Kiel au disputat, acum 10 ani, prima finală Champions League de când se joacă în sistem Final Four, iar nemţii, conduşi în teren de actualul lor antrenor, cehul Jicha, s-au impus atunci cu 36-34. Barcelona a câştigat de 9 ori competiţia, ultima dată în 2015, iar Kiel are 3 trofee în palmares.

 

 

Foto: focus.de