Strategie de prevenire a unei viitoare acumulări a creditelor neperformante în Uniunea Europeană

0
564

Astăzi, Comisia Europeană a prezentat o strategie de prevenire a unei viitoare acumulări a creditelor neperformante în Uniunea Europeană, ca urmare a crizei provocate de pandemia de COVID-19. Strategia urmărește să asigure faptul că gospodăriile și întreprinderile din UE continuă să aibă acces la finanțarea de care au nevoie pe întreaga durată a crizei.

Băncile joacă un rol esențial în atenuarea efectelor crizei provocate de pandemia de COVID-19, prin menținerea finanțării economiei. Acest lucru este esențial pentru a sprijini redresarea economică a UE. Având în vedere impactul pe care pandemia de COVID-19 l-a avut asupra economiei UE, se preconizează că volumul creditelor neperformante va spori în întreaga UE, dar încă nu se știe cu certitudine când se va produce și ce amploare va avea această creștere. În funcție de rapiditatea cu care economia UE se redresează în urma crizei provocate de pandemia de COVID-19, calitatea activelor băncilor și, în consecință, capacitatea lor de creditare s-ar putea deteriora.

Valdis Dombrovskis, vicepreședintele executiv pentru o economie în serviciul cetățenilor, a declarat: „Istoria ne arată că strategia cea mai bună este să abordăm din timp și în mod decisiv problema creditelor neperformante, mai ales dacă dorim ca băncile să sprijine în continuare întreprinderile și gospodăriile. Acum luăm măsuri preventive și coordonate. Strategia prezentată astăzi va contribui la redresarea rapidă și durabilă a Europei prin ajutarea băncilor să scoată în afara bilanțurilor aceste credite și să mențină fluxul de creditare.”

Mairead McGuinness, comisarul pentru stabilitate financiară, servicii financiare și uniunea piețelor de capital, a declarat: „Multe întreprinderi și gospodării s-au confruntat cu presiuni financiare semnificative din cauza pandemiei. Asigurarea faptului că cetățenii și întreprinderile europene continuă să primească sprijin din partea băncilor lor reprezintă o prioritate de prim rang pentru Comisie. Astăzi am prezentat un set de măsuri care asigură protecția debitorilor, putând contribui totodată la prevenirea unei creșteri a creditelor neperformante, astfel cum s-a înregistrat în urma ultimei crize financiare.”