Materiale pirotehnice, reţinute la Vârtop

0
527

În cursul zilei de ieri, 22 noiembrie, polițiști din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Pleniţa au identificat, pe o stradă din comuna Vârtop, un bărbat de 28 de ani, din localitate, care deținea în vederea comercializării mai multe materiale pirotehnice.

Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că cel în cauză nu deținea autorizație pentru efectuarea de operațiuni cu materiale pirotehnice, potrivit prevederilor legale din acest domeniu.

Astfel, polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor 81 de articole pirotehnice, iar în cauză a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de efectuarea fără drept de operatiuni cu materiale pirotehnice.