Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, împreună cu primul ministru al României, Ludovic Orban, au efectuat astăzi, o vizită de lucru la mai multe obiective militare din garnizoana Craiova. Iniţial, oficialii s-au deplasat la Colegiul Militar Național (CMN) „Tudor Vladimirescu” și la comandamentul Brigăzii Multinaționale de Sud-Est (MN-BDESE), unde au avut loc întâlniri cu militarii cărora li s-au prezentat lucrările de infrastructură aflate în curs de desfășurare. Programul a continuat cu vizitarea Batalionului 26 Infanterie (B. 26 I.) „Neagoe Basarab” şi a facilităţilor acestuia, unde au fost analizate lucrările de infrastructură și zona de lucru dedicată noilor transportoare Piranha V.
În acest context, Nicolae Ciucă, ministrul Apărării, a ţinut să precizeze că vizita de astăzi a fost o activitate planificată din momentul în care au fost recepţionate maşinile de luptă pentru Infanterie. “Este vorba despre Piranha V. Tot astăzi, am analizat obiectivul Comandamentului Brigăzii Multinaţionale, unde s-a demarat dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii, un proiect de 55 milioane de lei, infrastructura pentru Colegiul Naţional Militar Tudor Vladimirescu, este o chestiune foarte importantă pentru noi şi nu doar din perspectiva a ceea ce înseamnă dezvoltarea învăţământului preuniversitar militar, ci din perspectiva unui element de legătură şi tradiţie pentru ceea ce a însemnat înfiinţarea, în 1981, a primei unităţi de învăţământ militare. A avut aşadar, istorie, dar, din păcate, nu a avut continuitate. Am reuşit să înfiinţăm acest Colegiu care se află în proces de transformare şi consolidare, infrastructura se modernizează şi în maxim un de zile se vor finaliza toate lucrările, cel puţin aşa s-au angajat constructorii, astăzi”, a subliniat ministrul Apărării.
La rândul său, premierul României, Ludovic Orban, căruia militarii i-au prezentat în detaliu capabilităţile transportatorului blindat Piranha V, a precizat că speră să revină în 2021 la Colegiul Naţional Tudor Vladimirescu, când se împlinesc 200 de ani de la Revoluţia lui Tudor Vladimirescu şi când se va tăia panglica la această unitate de învăţământ militară. “Investim apărare. România trebuie să se asigure că are capacitatea de a se apărare şi de a asigura protecţia cetăţenilor săi. Armata are un plan de înzestrare extrem de ambiţios, un plan de înzestrare care urmăreşte achiziţionare de capabilităţi moderne, de ultimă generaţie, care vor putea face faţă oricăror provocări. Investim în apărare, dar în acelaşi timp încercăm să folosim programul de achiziţie militar ca o pîrghie de dezvoltare a industriei militare…”, a explicat Ludovic Orban, astăzi, la Craiova.
copii din orice liceu militar nu au niciun fel de viitor, deoarace nu au nicio spec ializare. fiti corecti si nu mai aiuriti familiile.
Comments are closed.