Proiect european inaugurat, miercuri 4 noiembrie, la Liceul Tehnologic „Costin D. Neniţescu” din Craiova

0
2582

Pe 4 noiembrie, la Liceul Tehnologic „Costin D. Neniţescu” din Craiova a avut loc lansarea unui proiect de dezvoltare , derulat în Regiunea Sud – Vest Oltenia, al cărui beneficiar este instituţia de învăţământ amintită, prin sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, destinat celor care urmează învăţământul postliceal. Programul este în valoare de peste 2,37 milioane de lei , având mai multe obiective de atins şi este derulat prin Fondul Social European – Programul Operaţional Uman POCU 2014 – 2020, Axa Prioritară 6 – „Educaţie şi competenţe” – „Inovarea procesului educaţional prin strategii de practică” (IPESP).

Este un program ambiţios , cu şanse mari de reuşită, indiscutabil. Grupul ţintă este format din 190 de persoane – înregistrate în sistemul naţional de învăţământ, pe mai multe specializări: creator – proiectant îmbrăcăminte; stilist; tehnician aparate electromedicale; tehnician laborant pentru protecţia calităţii mediului. Toate activităţile din proiect vor fi desfăşurate în Dolj, iar din totalul de 190 de cursanţi 10 sunt de etnie romă, iar 10 din mediul rural. „Obiectivele se circumscriu creşterii importanţei şi ponderii practicii de specialitate , precum şi a învăţării la locul de muncă, prin stagii la parteneri economici din sectoare competitive. Ne dorim să avem, la sfârşitul proiectului, în octombrie 2022, 40 de beneficiari care să fie integraţi pe piaţa muncii. La început, am avut cinci parteneri economici, dar cred că vom ajunge la 15. Va fi o muncă grea mai ales în aceste condiţii de pandemie, dar sunt convinsă că vom realiza ceea ce ne-am propus. Avem o echipă care este aplicată pentru atingerea obiectivelor ”, a precizat prof.  Carmen Daşoveanu, director al Liceului Tehnologic „C. D. Neniţescu”. Obiectivele strategiei privesc atât educaţia secundară (cea la care face referire acest proiect), cât şi cea terţiară, iar în ceea ce priveşte, până în 2022, proporţia de absolvenţi angajaţi, cu vârste cuprinse între 20 – 34 de ani, care au finalizat sistemul de educaţie şi formare profesională, cu cel mult înaintea anului de referinţă, ar trebui să fie de cel puţin 82%, comparativ cu 76,5% în 2013.

Proiecte noi aflate în pregătire

La evenimentul de ieri, pe lângă beneficiari şi invitaţi, au participat şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. „Vă felicit pentru ceea ce aţi realizat şi ştiu că va fi un drum lung, cu greutăţi, dar care se va termina cu rezultate frumoase. Sunteţi un exemplu pentru toate şcolile. Este o perioadă dificilă, ţinând cont de pandemia de coronavirus, de care sperăm să scăpăm cât mai repede. Încă o dată, vă felicit, iar ISJ va acorda tot timpul sprijin pentru astfel de proiecte”, a spus prof.  Alexandru Gîdăr, inspector general – adjunct al ISJ Dolj. Prezentă la eveniment, prof.  Ani Drăghici, inspector pentru Proiecte educaţionale la ISJ Dolj, a ţinut să menţioneze, pe lângă datele din proiectul de care vorbim , şi de premiere, în ceea ce priveşte dezvoltarea de proiecte de către ISJ Dolj: „Felicit întreaga echipă de proiect, unul dintre cele 12 care vor fi implementate în Dolj. Prin dezvoltarea acestora, ne vom putea dezvolta ca ţară. Va fi greu, dar vor veni şi rezultatele. Dar, în premieră, vreau să spun că ISJ Dolj este în plin demers de contractare a două proiecte pentru tinerii „neneet’s” (tineri fără cerinţe educaţionale speciale), în valoare de patru milioane de euro. În ultimii patru ani, am fost parteneri în diverse proiecte, dar acum vom fi beneficiari. Unul dintre obiective , este finalizarea  celor zece clase obligatorii, de către cei care au abandonat cursurile şcolare, din diverse motive, urmată şi de obţinerea unor calificări profesionale ”.